Sectorul 4. Bani pentru elevi, în prag de Sărbători

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4: Nimic nu este mai important decât educația copiilor
Daniel Băluță, primarul Sectorului 4: Nimic nu este mai important decât educația copiilor

Primăria Sectorului 4, prin Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ, a transmis deja către unitățile de învățământ sumele necesare achitării burselor pentru elevi, calculate până la finele acestui an.

În total, pentru lunile noiembrie și decembrie, vor fi plătite 3.429 de burse (de performanță, de merit, de studiu sau de ajutor social), în valoare totală de 2.183.683 de lei (peste 450.000 de euro). Astfel, banii vor ajunge la copii înainte de Sărbători.

Aceeași decizie a fost luată în cazul copiilor cu Cerințe Educaționale Speciale (CES) din grădiniţele, şcolile şi liceele din Sectorul 4, dar și în cazul celor școlarizați la domiciliu, pentru care Primăria Sectorului 4, prin Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ, achită alocaţiile de hrană şi banii pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite, jucării, transport, materiale igienico-sanitare și cultural-sportive, datorate până la finele lui 2019. În total, pentru lunile noiembrie și decembrie, 719.130, 6 lei (peste 150.000 de euro) au fost alocați pentru achitarea drepturilor financiare cuvenite celor 906 copii cu CES, școlarizați în Sectorul 4 (384, înregistrați în școlile de masă și 522, în școli speciale).

În timp ce cuantumul burselor de ajutor social acordate elevilor din Sectorul 4 aproape că s-a dublat în acest an școlar (150 de lei / lună față de 80 de lei / lună, în semestrul II al anului școlar 2018-2019), Primăria Sectorului 4 a marcat o premieră în administrație în privința normei de hrană pentru copiii din școlile speciale: Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ a obținut de la Ministerul Finanțelor fondurile destinate majorării cu 50% a acestui tip de alocație.

Suntem bucuroși că ne-am putut îndeplini obligațiile față de copiii noștri, înaintea vacanței intersemestriale. Vreau să reamintesc că, în Sectorul 4, bursele se acordă tuturor elevilor care au obținut medii generale începând de la 8.50 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior. De asemenea, este pentru prima dată când bursele de performanță, de merit sau de studiu se pot cumula cu bursele de ajutor social al căror cuantum aproape că s-a dublat. În plus, Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ achită normele de hrană, în valoare totală de 259.424 lei, aferente lunilor noiembrie și decembrie ale acestui an, de care vor beneficia 420 de copii, majoritatea din școli speciale. În plus, se achită norma de hrană și pentru 36 de copii școlarizați la domiciliu, înscriși în trei școli speciale din Sectorul 4 (Școala Gimnazială Specială nr. 3, Școala Gimnazială Specială nr. 4 și Școala Specială Sf. Nicolae), în valoare totală de 31.498 lei. Plătim norma de hrană majorată cu 50% pentru cei 333 de copii cu dizabilități ce provin din școlile speciale. Valoarea totală a acestor alocații este de 162.837 lei.

Nu în ultimul rând, am alocat fondurile necesare achitării celei de-a doua tranșe din alocația de cazarmament din acest an. De aceasta vor beneficia 383 de copii din școlile de masă – suma totală alocată fiind 111.716 lei, precum și 486 de copii din școlile speciale – pentru care achităm 153.654 lei”, a explicat Ana Maria Mocăniță, director general al Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4.

Daniel Băluță, apel pentru părinții care nu și-au școlarizat copiii cu nevoi speciale

“Mă bucur că putem veni cu vești bune pentru copiii noștri și pentru familiile lor acum, în prag de Sărbători. Încercăm să facem tot ce ține de noi pentru a stimula nu doar performanța, ci educația în general. De aceea, aș vrea să-mi exprim pe această cale un mare regret. Acela că, în continuare, abandonează școala foarte mulți copii cu Cerințe Educațiale Speciale, care ar putea beneficia de alocații, în condițiile în care am făcut și facem eforturi susținute pentru a obține de la Ministerul Finanțelor fondurile necesare. După cum am mai anunțat, Ministerul Finanțelor a răspuns cererii noastre redistribuind chiar sume alocate și necheltuite de alte administrații bucureștene, pentru majorarea valorii normei de hrană. Din păcate, suntem nevoiți să returnăm bani statului, deși acționăm în vederea diminuării abandonului școlar sau chiar a eradicării lui, iar aceste programe financiare sunt derulate tocmai în acest scop.

Nimic nu este mai important decât educația copiilor, pentru că ei sunt viitorul acestei comunități, iar un copil educat este o piatră de temelie la baza societății, pentru o dezvoltare durabilă și sănătoasă. Fac în continuare un apel la părinții care nu și-au școlarizat copiii cu nevoi speciale să facă acest pas, pentru ca și micuții lor să beneficieze de toate drepturile conferite de lege”, a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Consiliul Local al Sectorului 4 a adoptat, pe 29 octombrie anul acesta, o hotărâre care prevedea acordarea, pentru semestrul I al anului școlar 2019 – 2020, a 12.371 de burse, în valoare totală de 5.119.720 de lei, către elevii care au obținut medii generale începând de la 8.50 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior.

În baza hotărârii, pentru perioada 9 septembrie – 20 decembrie, au fost alocate sumele necesare achitării a 824 de burse de performanță, în cuantum de câte 50 de lei/lună; 1.615 burse de merit de tip “A”, de câte 50 de lei / lună, pentru elevii care au obținut medii cuprinse între 8.50 și 8.99; 2.461 de burse a câte 80 de lei / lună, pentru elevii care au obținut medii cuprinse între 9.00 și 9.49; 3.108 burse, în cuantum de câte 100 de lei / lună, pentru cei care au obținut medii cuprinse între 9.50 și 9.99 și 505 burse de câte 200 de lei / lună pentru elevii care au obținut media 10.

De asemenea, au fost prevăzute sumele pentru plata a 415 burse de merit de tip “B”, în valoare de: câte 50 de lei / lună – pentru elevi din învățământul primar; câte 200 de lei / lună – pentru elevi de gimnaziu și câte 300 de lei / lună – pentru liceeni și a 462 de burse de merit tip “C”: câte 50 de lei / lună, pentru elevi din învățământul primar și câte 100 de lei / lună, pentru elevi de gimnaziu și liceeni.

În plus, au fost achitate 346 de burse de studiu, în valoare de 100 de lei / lună fiecare, 2.538 de burse de ajutor social  – pentru elevii care provin din familii modeste, sunt orfani ori au probleme medicale, în valoare de câte 150 de lei / lună și 97 de burse de ajutor social ocazional (acordate, potrivit legii, o singură dată pe an), de câte 200 de lei.

La începutul lunii octombrie, Primăria Sectorului 4 anunța că Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ (D.A.U.I.) a obținut de la Ministerul Finanțelor fonduri suplimentare, în sumă de 800.000 lei, pentru plata integrală a drepturilor legale cuvenite copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) în întreg anul 2019 (perioada ianuarie – decembrie).

Banii erau destinați majorării cu 50% a valorii normei de hrană pentru copiii din școlile speciale, majorare care trebuie să le fie acordată conform legii, dar care a fost cerută, cel puțin la nivelul Capitalei, doar de autoritățile locale din Sectorul 4.

În învățământul special din Sectorul 4 sunt înregistrați 522 de copii, 36 dintre aceștia fiind școlarizați la domiciliu.

Criteriile prevăzute de lege pentru copiii care pot beneficia de norma de hrană și de alocația pentru cazarmament

Conform art. 129 alin. 3 din Legea 272/2004, “în cazul copiilor cu handicap, infectați cu HIV sau bolnavi de SIDA, cuantumul sumelor necesare acordării drepturilor prevăzute la alin.1 se majorează cu 50% în raport cu sumele acordate”.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 564/2017, Executivul a impus și sumele acordate copiilor cu cerințe educaționale speciale. Astfel, dacă în cazul elevilor, alocația de hrană se acordă în sumă fixă, de 16,60 de lei/zi, iar în cazul preșcolarilor – de 12 lei/zi, valoarea totală a drepturilor pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite, jucării etc. variază de la 366 la 844 de lei pe an, în funcție de grupa de vârstă în care se încadrează copilul.

Hotărârea Guvernului nr. 564/2017 reglementează strict cine sunt beneficiarii acestor alocații și modalitatea în care aceste sume sunt acordate.

Astfel, potrivit actului normativ, beneficiarii sunt copiii școlarizați în sistemul de învățământ preuniversitar, după cum urmează:

1.      a) copiii cu CES integrați în învățământul de masă, care urmează curriculumul învățământului de masă;

2.      b) copiii cu CES integrați în clase/grupe speciale organizate în învățământul de masă;

3.      c) copiii cu CES din învățământul special;

4.      d) copiii cu CES care necesită perioade de spitalizare mai mari de 4 săptămâni pentru care se organizează, după caz, grupe sau clase în cadrul unității sanitare în care aceștia sunt internați;

5.      e) copiii cu CES care, din motive medicale sau din cauza unei dizabilități, sunt nedeplasabili, pentru care se organizează școlarizare la domiciliu, pe o perioadă determinată.

La baza dosarelor depuse pentru obținerea acestor drepturi stă, potrivit aceleiași legi, certificatul de orientare școlară și profesională – documentul/actul oficial eliberat de către centrele județene de resurse și de asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și de Asistență Educațională, denumite în continuare CJRAE/CMBRAE, conform prevederilor legale în vigoare. Acesta cuprinde diagnosticul/deficiența, gradul acestuia/acesteia, în funcție de care copiii cu CES sunt orientați în învățământul de masă sau în învățământul special.

De asemenea, potrivit aceluiași act normativ, prezența la cursuri este obligatorie pentru acordarea alocației de hrană:

Art. 3, alin. (2) – “Alocația zilnică de hrană se acordă lunar, în funcție de numărul de zile de școlarizare și de prezența școlară, indiferent de numărul de ore de curs pe zi la care participă copilul, pe perioada de valabilitate a certificatului de orientare școlară și profesională.”

Art. 3, alin. (3)  – “Alocația zilnică de hrană nu se acordă pentru zilele în care copiii cu CES au absentat nemotivat, zilele de sâmbătă, duminică, sărbătorile legale și nici în perioada vacanțelor școlare”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel