Sectorul 1 vrea să preia în administrare Şoseaua Nordului şi Strada Elena Văcărescu în vederea realizării unui pasaj.
Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat miercuri o hotărâre prin care solicită Consiliului General al Capitalei transmiterea în administrare a Şoselei Nordului şi a Străzii Elena Văcărescu.
Autoritatea locală intenţionează să realizeze un pasaj suprateran în vederea închiderii inelului median de circulaţie. În prezent, cele două artere se află în administrarea Consiliului General al Capitalei, prin Administraţia Străzilor.
'Cele două artere de circulaţie se află într-o zonă aflată în plină dezvoltare din punct de vedere al edificării de noi construcţii (birouri şi locuinţe), astfel încât presiunea generată de tranzitarea acestor două artere de circulaţie este din ce în ce mai mare. Astfel, având în vedere faptul că se înregistrează deseori valori extrem de crescute ale traficului pe cele două artere de circulaţie, ceea ce conduce la un risc major de producere a accidentelor rutiere, Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti îşi propune implementarea unui proiect de investiţii în vederea creşterii mobilităţii urbane şi a fluidizării traficului auto prin realizarea Pasajului suprateran ce va lega Şoseaua Nordului cu Strada Elena Văcărescu, prevăzut în PUZ - închidere inel median de circulaţie, aprobat prin HCGM nr 294 din 28/11/2013', se explică în referatul de aprobare.
Pasajul face parte din inelul median de circulaţie în zona de Nord a Capitalei şi presupune amenajarea carosabilului de circulaţie, trotuare, iluminat public, precum şi devierea/relocarea reţelelor de utilităţi, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu