Urmărește emisiunea live


Sectorul 1. Sute de femei și-au făcut gratuit mamografie sau testul Babeș Papanicolau la Complexul Multifuncțional Caraiman

Primăria Sectorului 1 le reamintește femeilor din Sectorul 1 că își pot face gratuit mamografii și teste Babeș Papanicolau la Complexul Multifuncțional Caraiman. De aceste servicii beneficiază gratuit toate femeile din Sectorul 1, indiferent de venit.

În primele două luni de la inaugurarea celui mai modern mamograf din țară, 324 de femei din Sectorul 1 și-au făcut gratuit această investigație. Mai mult, în cadrul Centrului s-au realizat 40 de ecografii mamare.

De asemenea, de la începutul lunii septembrie, 511 doamne și domnișoare din Sectorul 1 au apelat la serviciile Complexului Caraiman pentru a-și realiza gratuit Testul Babeș Papanicolau.

Mamografiile 2D, 3D cu tomosinteză și cu substanță de contrast se fac pe baza actului de identitate și trimiterii de la un medic specialist.

Totodată, de la începutul lunii septembrie, doamnele din Sectorul 1 beneficiază gratuit de testul Babeș Papanicolau. Investigațiile se fac zilnic, de luni până vineri, în baza unei programări prealabile care se poate face fie direct la sediul Complexului Multifuncțional Caraiman (Strada Caraiman nr.33 A), fie sunând la numărul de telefon: 021/224.40.73. Specialiștii Complexului Multifuncțional Caraiman recomandă realizarea periodică a testului Babeș Papanicolau pentru depistarea din timp atât a unui eventual cancer de col uterin, dar și pentru depistarea, la acest nivel, a unei eventuale infecții: bacteriană, virală (HPV) ori parazitară sau fungică.

„Este important să înțelegem că este mult mai ușor să previi decât să tratezi o boală, iar o afecțiune descoperită din timp este mult mai ușor de vindecat. Iată de ce consider că inaugurarea la Complexul Multifuncțional Caraiman a celui mai modern mamograf din țară este una dintre cele mai importante investiții pe care am derulat-o la acest centru medical, iar campania de realizare gratuită a testului Babeș Papanicolau este esențială pentru descoperirea din timp a unei afecțiuni grave. Le recomand tuturor femeilor din Sectorul 1 să apeleze cu încredere la serviciile Complexului Multifuncțional Caraiman și să-și facă aici gratuit aceste investigații, pentru o evaluare cât mai promptă și cât mai exactă a stării lor de sănătate", a declarat primarul sectorului 1, Dan Tudorache.

17 cabinete medicale dotate cu aparatură de ultimă generație

Complexul Multifuncțional Caraiman este primul centru medical deschis în România de o autoritate locală, pentru a veni în sprijinul persoanelor cu venituri reduse. Centrul beneficiază de aparatură de ultimă generație, personal dedicat și de înaltă calificare care asigură servicii medicale, cu precădere, unei categorii de persoane care altfel cu greu ar avea acces la astfel se servicii medicale.

În prezent, Complexul dispune de 17 cabinete medicale, printre care se numără: ginecologie, oftalmologie, urologie, oncologie, stomatologie, dermatologie, radiologie, cardiologie, imagistică medicală etc.

Tot aici au fost deschise un Centru de Recuperare Medicală, care oferă servicii de fizioterapie, kinetoterapie și reabilitare funcțională, precum și un Centru de zi Alzheimer, în care pacienții cu demență sau cu alte tulburări neurodegenerative sunt luați de acasă de către un echipaj medical, aduși la centru, îngrijiți până la ora 18.00 și transportați înapoi la domiciliu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel