Secretele unui preşedinte american: avea relaţii sexuale cu un mafiot şi îşi bătea soţia

casa-alba
casa-alba

Ultimele dezvăluiri despre un fost preşedinte al Statelor Unite ale Americii sunt tulburătoare. Liderul politic ar fi fost homosexual, şi-ar fi bătut soţia şi ar fi avut o relaţie sexuală cu un asociat al Mafiei.

Informaţiile conform cărora Richard Nixon, cel de-al 37-lea preşedinte american, ar fi fost homosexual apar în cea mai nouă biografie despre acesta, "Cele mai întunecate secrete ale lui Nixon", carte scrisă de Don Fulsom, ce va apărea luna viitoare, informează Daily Mail.

Deşi s-a pretins homofob, Nixon ar fi avut o relaţie cu Charles "Bebe" Rebozo, un om de afaceri cu legături în lumea Mafiei.

Apropiat al lui Nixon, Rebozo ar fi petrecut foarte mult timp în compania liderului american şi ar fi fost surprins ţinându-se de mână cu preşedintele american.

Don Fulsom, care în timpul mandatului lui Nixon era reporter şi a scris despre evenimentele de la Casa Albă, susţine, în afara faptului că Nixon a avut acea legătură homosexuală, că fostul preşedinte american avea probleme mari cu băutura, şi-ar fi bătut nevasta şi ar fi avut relaţii cu Mafia, unul dintre numele vehiculate fiind cel al "Naşului" din New Orleans, Carlos Marcello.

Conform biografiei, Nixon ar fi avut o relaţie de faţadă cu soţia sa, Pat, cu care n-ar fi dormit în aceeaşi cameră la Casa Albă. În timpul vacanţelor petrecute la Key Biscaine, doamna Nixon nu ar fi dormit nici măcar în aceeaşi locuinţă cu soţul său. Rebozo, presupusul amant al lui Nixon, era vecinul preşedintelui american în Key Biscaine, având casa chiar lângă locuinţa acestuia.

Richard Nixon a murit în 1994, la vârsta de 81 de ani, în urma unui atac cerebral. El a condus Statele Unite între anii 1969 şi 1974, fiind nevoit să-şi dea demisia în urma dezvăluirilor din scandalul Watergate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel