Sebastian Vlădescu, la DNA

DNA
DNA

Sebastian Vlădescu s-a prezentat, vineri, la DNA, după ce Klaus Iohannis a avizat urmărirea penală a acestuia în dosarul în care procurorii investighează încheierea şi executarea contractelor de reabilitare a liniei ferate Bucureşti - Constanţa.

La intrarea în sediul DNA, el a declarat că îl surprind acuzaţiile.

Pe 18 aprilie, procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării preşedintelui, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Sebastian Vlădescu. Ulterior, pe 24 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, avizul privind cererea de urmărire penală a lui Sebastian Vlădescu.

DNA, precizări

'Infracţiunile de corupţie care fac obiectul cauzei au fost comise în legătură cu încheierea şi executarea contractelor de reabilitare a liniei ferate Bucureşti - Constanţa, precum şi cu recuperarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) restante, pentru lucrări de reabilitare efectuate la o altă linie de cale ferată. Astfel, a rezultat că, în perioada 2005 - 2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti - Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie. Banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la compania CN CFR)', preciza DNA.

[citeste si]

În aceeaşi cauză, sunt urmăriţi penal fostul deputat Cristian Boureanu, acuzat de trafic de influenţă, fostul angajat al Ministerului Finanţelor Mircea-Ionuţ Costea şi Mihaela Mititelu, la data faptelor persoană apropiată de conducerea CN CFR, ambii acuzaţi de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, şi Constantin Dascălu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel