Se trezeşte şi România! Amendă record pentru un bărbat care a abandonat un cățel în drum

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Un bărbat a primit o amendă record pentru că și-a abandonat animalul de companie. Acesta a fost amendat cu 5.000 de lei după ce a lăsat un cățel pe marginea drumului.

Un bărbat a fost amendat cu 5.000 de lei de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Vâlcea. El a abandonat un cățel în vârstă de două luni, într-un sac, pe marginea unui drum, însă a fost prins la timp și pedepsit pentru asta.

Făptaşul, bun de plată

Autoritățile au deschis un adevărat război împotriva tuturor românilor care își abandonează animalele și le lasă să moară pe marginea drumului. Pentru că acest lucru este interzis, toți cei care abandonează animale și sunt prinși primesc amenzi record. Conform Inspectoratului de Poliție Județean din Vâlcea, polițiștii s-au sesizat cu privire la faptul că o persoană din comuna Bujoreni ar fi abandonat pe un drum din localitate un pui de câine de două luni într-un sac de rafie.

După ce poliția a început verificările, persoana în cauză a fost identificată și amendată cu 5.000 de lei. Este vorba de un bărbat de 36 de ani din Bujoreni. Cățelul a fost preluat de o fundație pentru protecția animalelor de pe raza județului Vâlcea. El va fi îngrijit, iar mai apoi dat spre adopție pentru a primi șansa unei noi familii.

Polițiștii reamintesc tuturor proprietarilor de animale că abandonarea acestora constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 3.000 și 12.000 de lei, această lege fiind una oficială în țara noastră, după ce autoritățile au dezbătut, ani la rând acest proiect, iar mai apoi l-au aprobat.

Fără microcipuri: Cu aplicația ”Any Puppy” câinii vor putea fi identificați prin ”amprenta nasului”

O companie sud-coreeană a dezvoltat un dispozitiv de identificare biometrică care permite identificarea câinilor după amprentele nasului. Odată ce proprietarii de animale de companie au înregistrat modelul nasului câinelui și informațiile generale într-o aplicație numită ”AnyPuppy”, informațiile pot fi amintite cu ușurință prin scanarea amprentei nasului câinelui, scrie Biz Crast.

Sujin Choi, directorul iSciLab Corporation, a declarat: ”Este un algoritm biometric 3D bazat pe AI (inteligență artificială) și învățare profundă pe care l-am introdus acum în smartphone-uri, astfel încât să puteți face fotografii cu modelele nasului și să identificați fiecare animal”. Cu noua tehnologie, despre care compania spune că are o precizie de 99,9%, oamenii care găsesc câini pierduți pot comunica cu stăpânii lor rapid și direct.

Înregistrarea câinilor este mai ușoară

În prezent, în Coreea de Sud este obligatoriu înregistrarea animalelor de companie cu un microcip sau un act de identitate extern. Cu toate acestea, înregistrările în țară nu au crescut de la introducerea sistemului de înregistrare a animalelor de companie în 2007.

Citeşte mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel