Se schimbă regulile vizelor Schengen din 2020. Care sunt principalele modificări

Schengen
Schengen

Regulile privind vizele Schengen se modifică din 2020. În prezent, cetăţeni din 104 ţări din întreaga lume au nevoie de o astfel de viză pentru a vizita ţările Uniunii Europene şi pentru a sta în spaţiul Schengen pentru o perioadă de până la trei luni. 

Noile reguli ar urma să aducă noi beneficii pentru cei care obţin această viză, conform reprezentanţilor Uniunii Europene. Astfel, ar urma să crească tarifele pentru vize, dar aplicarea pentru o astfel de viză ar putea fi făcută în mod electronic în cele mai multe dintre cele 104 ţări care au nevoie de ea. De asemenea, cei care obţin această viză şi călătoresc frecvent, fără incidente, ar putea să beneficieze de o perioadă mai mare de validitate a vizei. 

Cu cât cresc tarifele 

Potrivit oficialilor Schengen, aplicanţii care plăteau, până acum, 60 de euro pentru viză vor scoate din buzunare 80 de euro, în timp ce aceia care plăteau 35 de euro vor plăti 40. 

Aici sunt incluşi şi copiii, dar şi alte categorii de persoane care plăteau tarife mai mici. În continuare, copiii cu vârsta de până la şase ani beneficiază de gratuitate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel