Urmărește emisiunea live


Se schiază pe pârtiile din Toplița. Sezonul a fost deschis oficial

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

S-a deschis oficial sezonul de schi în județul Harghita, la Toplița. Pârtiile sunt funcționale, iar iubitorii sporturilor de iarnă nu au întârziat să apară. 

Sezonul de schi s-a deschis sâmbătă pe cele două pârtii ale domeniului schiabil Topliţa, condiţiile de practicare a sporturilor de iarnă fiind excelente, precizează Agerpres. 

Proprietarul pârtiilor de la Topliţa, Niculae Baciu, a declarat pentru Agerpres că stratul de zăpadă ajunge şi la un metru şi jumătate, iar starea pârtiilor este foarte bună. De altfel, el explica, în urmă cu câteva zile, că tunurile de zăpadă sunt puse în funcţiune şi că deschiderea sezonului depinde de condiţiile meteo.

Domeniul schiabil de la Topliţa, aflat la poalele munţilor Gurghiu, este alcătuit din pârtia Măgheruş şi pârtia Bradul. Acestea beneficiază de panoramă spre munţii Călimani, dar şi spre oraşul Topliţa, fiind, în fiecare an, luate cu asalt de numeroşi pasionaţi ai sporturilor albe.

Pârtii cu diferite grade de dificultate

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul oficial al domeniului schiabil, pârtia Bradul are un grad de dificultate redus, o lungime de 1.200 de metri şi o diferenţă de nivel de 140 metri, înclinaţia medie a pantei fiind de 11%.

Pârtia Măgheruş are grad de dificultate mediu, o lungime de 470 metri, diferenţă de nivel de 125 metri şi înclinaţia medie a pantei este de 23%.

Niculae Baciu a arătat că pasionaţii de schi şi snowboard au la dispoziţie, pe lângă condiţii excelente pe pârtii, posibilitate de închiriere a echipamentului, dar şi ofertă de cazare şi de servire a mesei.

Primele pârtii deschise în noul sezon de iarnă

Pârtiile de la Topliţa sunt primele din judeţul Harghita unde s-a deschis sezonul de schi, la fel ca şi anul trecut, când acestea au devenit funcţionale tot la începutul lunii decembrie.

Sezonul de schi se va deschide duminică, la ora 9,00, şi pe pârtia de dificultate medie a domeniului schiabil Ghimeş, unde tunurile de zăpadă funcţionează de câteva zile.

De asemenea, şi în alte zone din judeţ, cum ar fi Borsec sau Băile Harghita, instalaţiile de producere a zăpezii artificiale lucrează la capacitate maximă, pentru ca în preajma sărbătorilor să se poată deschide sezonul de schi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel