"Se organizează recrutări de medici, de ingineri, de IT-işti, în schimb, restricţii pe piaţa forţei de muncă pentru alte meserii sunt slavă Domnului", a declarat Traian Băsescu la Londra

basescu, cameron
basescu, cameron

Problema liberalizării forţei de muncă pentru românii aflaţi în Regatul Unit a fost unul dintre subiectele ridicate de către preşedintele Traian Băsescu, aflat într-o vizită de două zile la Londra,  cu oficialităţile britanice.

autor: Lucian Negrea

Băsescu a declarat că relaţia dintre Romînia şi Marea Britanie este una cordială, însă a recunoscut că există anumite divergenţe în ceea ce priveşte liberalizarea forţei de muncă. “Pe fond, relaţia bilaterală româno-britanică este o relaţie şi tradiţională şi solidă. Din punctul nostru de vedere, restricţiile pe care le au încă pentru forţa de muncă din România şi Bulgaria sunt unul din punctele de contencios pe care continuăm să le avem. Vă pot spune că şi astăzi am ridicat problema liberalizării forţei de muncă din România, dar răspunsul politicos a fost cel pe care îl ştiţi deja de ani de zile. Să sperăm că în 2012-2013 lucrurile se vor relaxa.”, a precizat preşedintele.

De asemenea el a ridicat şi vechea problemă a exodului medicilor din România către ţările occidentale, dar susţine că statul român, în acest moment, nu are ce face pentru a ţine medicii în ţară.

"Nu vă ascund că adesea, în discuţiile cu omologi din UE reproşez acest lucru. Se organizează recrutări de medici, de ingineri, de IT-işti, în schimb, restricţii pe piaţa forţei de muncă pentru alte meserii sunt slavă Domnului. Atunci mi se pare inechitabilă această drenare a oamenilor cu înaltă calificare. Dar este maxim ce putem face - să observăm. Pe de altă parte, România susţine fără rezerve mobilitatea forţei de muncă în interiorul UE. Nu putem să fim demagogi, să spunem unui medic care decide ca temporar să lucreze în Marea Britanie «stai, domnule doctor, aici, că-ţi dăm noi 350-400-500 de euro pe lună, când el aici poate câştiga 3-4.000. Deci este un lucru pe care nu-l putem opri. Nu avem decât să producem medici suficienţi pentru a avea medici în ţară.”,  a conchis Băsescu.

Conform tratatului semnat de Romînia în momentul aderării la Uniunea Europeană, ţările membere ale UE au dreptul în raport cu România la o perioadă de tranziţie până în 2013, după care urmează a se aplica şi pentru România aceleaşi legi ca şi pentru restul statelor membre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel