În sectorul 4 se circulă. Primarul Băluță: NU există blocaje

Tudor Curtifan / 06 ian 2017 / 12:11 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

În sectorul 4 se circulă în condiţii de iarnă, dar nu există blocaje cauzate de ninsoare, a precizat primarul Daniel Băluţă. 

Potrivit acestuia, încă de ieri seară, înainte ca viscolul să pună stăpânire pe București, angajații Primăriei Sectorului 4 se aflau pe teren. Acesta a precizat că atât angajații ADP Sector 4, cât și REBU se află în continuare în stradă pentru a face față situației.

Daniel Băluță a mai anunțat că deși circulația în sector se defășoară în condiții de iarnă, nu există niciun blocaj cauzat de nămeți.

”Colegii mei din Primărie sunt pe teren încă de ieri seară pentru combaterea efectelor ninsorii abundende care s-a abătut asupra Capitalei. Acționăm în continuare cu toate utilajele și dotările disponibile și pot să vă confirm că în sectorul 4 se circulă în condiții de iarnă, dar nu există blocaje cauzate de ninsoare. Din păcate, viscolul ne pune probleme, însă vă garantez că toți angajații ADP Sector 4 și REBU sunt în continuare la datorie pentru a limita efectele codului portocaliu de ninsori emis de către ANM”, a transmis edilul pe pagina de Facebook.

Daniel Băluță a precizat încă de ieri că cele 130 de utilaje moderne din dotarea primăriei, au fost pregătite pentru intervenție.

Numărul utilajelor de dezăpezire disponibile, pe care Primăria Sectorului 4 le deține s-a dublat față de cel de anul trecut. 

[citeste si]


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24