Finanțare de 8 milioane de lei pentru rețelele de Intranet ale PÎCCJ, DNA și DIICOT, prin PNRR

foto pexels
foto pexels

PÎCCJ a făcut anunțul cu privire la banii ce vor fi atrași prin PNRR pentru retehnologizare. 

”Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului începerea implementării contractului de finanțare “Îmbunătățirea infrastructurii de comunicații a Ministerului Public (PÎCCJ, DNA și DIICOT)”, semnat în luna decembrie 2022 între Ministerul Justiţiei, în calitate de coordonator de reforme şi investiţii în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), în calitate de beneficiar.

Obiectivul proiectului îl reprezintă creșterea capacității de transmitere a datelor în rețelele INTRANET/INTERNET (trafic criptat) ale structurilor Ministerului Public pentru funcționarea sistemelor informatice centralizate și a altor servicii de comunicare la distanță utilizate.             

Prin implementarea acestui proiect de modernizare a infrastructurii IT se va realiza interconectarea tuturor unităților de parchet la nivelul aplicațiilor folosite și transferului de date prin internet în vederea asigurării elementelor de bază pentru desfășurarea muncii de la distanță și îmbunătățirii comunicațiilor.

Rezultatele urmărite au în vedere asigurarea unor rețele de comunicații retehnologizate la nivel național, în toate unitățile de parchet, prin înlocuirea routerelor existente la nivelul Ministerului Public cu 498 de routere și accesorii conectică.         

Valoarea totală a proiectului care face obiectul acestui contract de finanțare este de 8.339.521,19 RON, din care valoarea finanțării externe nerambursabile este de 7.008.001 RON” arată un comunicat de presă al PÎCCJ. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel