Şcoală, ghiozdane, protest. O mamă şi-a trimis copilul la şcoală doar cu o coală de hârtie

O mamă din Bucureşti a anunţat că îşi trimite, luni, la şcoală copilul doar cu o coală de hârtie în semn de protest. Motivul? Ghiozdanele care cântăresc de cele mai multe ori cât un sfert din greutatea copiilor.

Nicoleta Vaia este nemulţumită deoarece nu le sunt asigurate copiilor dulăpioare, astfel încât aceştia să nu mai aducă zilnic manualele la şcoală. 

Luni, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, a declarat: „Ce fac copiii care au de cărat 11 kg? Ce facem cu aceste generaţii de copii? Demersul meu este de a atrage atenţia”.

Inspectoratul Şcolar Bucureşti a anunţat că va face verificări după reclamaţia femeii. "Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a luat act de protestul doamnei Nicoleta Vaia, nemulţumită de greutatea ghiozdanului pe care îl poartă zilnic, la şcoală, fiul dumneaei. Menţionăm faptul că, în zilele imediat următoare, inspectorii şcolari vor face verificările de rigoare care să certifice adevărul celor exprimate de doamna Nicoleta Vaia şi, după caz, vor iniţia toate demersurile necesare pe lângă autorităţile locale, astfel încât să fie asigurate condiţiile optime de şcolarizare pentru elevii din Municipiul Bucureşti", se arată într-un comunicat de presă.

În aceeaşi intervenţie telefonică, întrebată dacă a trimis băieţelul, după cum anunţase, la şcoală doar cu o foaie de hârtie Nicoleta Vaia a spus: „Eu mă ţin întotdeauna de cuvânt.”

De asemenea, luni, într-o postare pe Facebook, scria: "Mă gândesc că școlile sunt în subordinea primăriilor si tot gandindu-mă calculez cât ar costa investiția minima de a cumpăra dulăpioare metalice pentru toate clasele? În viitor ar însemna generații de elevi cu o coloana vertebrala sănătoasă, firește dacă asta ar interesa. Demersul meu nu este numai pentru copilul meu, ci pentru toți copiii, pentru aceia care nu-si permit să achite un dulăpior, pentru aceia pe care părinții ii învață obedienta de mici, pentru aceia care nici măcar nu au voie sa se plângă. Demersul meu NU este pentru geniile, eroii, uriașii ratați ai țării, cei care își începe discursul cu:" pe vremea mea am cărat si mai mult si n am murit", fizic nu, dar spiritual sunteți în descompunere."

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel