Schulz, declarații controversate: Nu avem o criză în UE

Fondurile europene ar trebui acordate conform principiilor solidarității, a apreciat marți fostul președinte al Parlamentului European și în prezent candidatul social-democraților germani pentru postul de cancelar, Martin Schulz.

Acesta a lansat un nou apel pentru diminuarea acestor fonduri în cazul țărilor est-europene care nu acceptă să primească migranți, transmite agenția DPA, potrivit Agerpres.

'Nu există o criză a refugiaților în Europa — suntem un continent mare și bogat și trebuie doar să redistribuim refugiații corespunzător. Ceea ce avem este o criză a solidarității', a scris Schulz pe Facebook.

'Sunt acele țări care spun 'da' Europei atunci când primesc ceva. Și spun 'nu' atunci când trebuie să facă ceva, cum ar fi de exemplu să accepte refugiați. Acest lucru trebuie să înceteze. În calitate de cancelar, voi bloca orice buget al UE care nu este bazat pe principiul solidarității', a adăugat liderul social-democraților germani, aflat în campanie electorală.

Circa 1,8 milioane de migranți au ajuns în Europa începând din anul 2014, Germania devenind destinația lor preferată ca urmare a politicii ușilor deschise promovate de cancelarul Angela Merkel, context în care a fost impus la nivelul UE un mecanism obligatoriu de redistribuire a migranților între statele membre.

Dar refuzul unor state est-europene de a aplica cotele obligatorii de refugiați — decise prin majoritate calificată la Consiliul UE pentru Justiție și Afaceri Interne (JAI) din septembrie 2015 — a atras amenințări din partea unor oficiali europeni, care au cerut tăierea sau reducerea fondurilor europene pentru aceste state, printre cei care au avansat astfel de solicitări numărându-se noul președinte francez Emmanuel Macron și fostul premier italian Matteo Renzi.

Acesta din urmă a amenințat de mai multe ori că Italia nu va mai da bani la bugetul UE pentru țările care refuză să primească migranți. 'Aceste țări iau banii Italiei, apoi construiesc ziduri. Dacă ne vom arăta mai fermi și mai hotărâți în discuțiile din următoarele luni pentru bugetul 2020-2026, ei vor suporta consecințele', a spus Renzi, în condițiile în care țara sa se află în prima linie a valului masiv de migranți africani ce continuă să debarce în porturile italiene după ce au traversat Libia și Marea Mediterană, numărul lor pentru anul în curs apropiindu-se de 100.000.

Comisia Europeană a declanșat în luna iunie proceduri de infringement împotriva Ungariei, Cehiei și Poloniei pentru refuzul lor de a accepta migranți.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel