Cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au cerut luni prelungirea unui acord capital care permite exportul de cereale ucrainene pe piaţa mondială, acord care expiră în curând, relatează AFP.
Într-o convorbire telefonică, cei doi lideri 'au cerut ca acordul privind cerealele încheiat sub egida Naţiunilor Unite să fie prelungit după 17 iulie', a declarat, potrivit unui comunicat, Steffen Hebestreit, purtător de cuvânt al cancelarului german. Acest acord, negociat de ONU în urmă cu un an şi reînnoit de atunci în mai multe rânduri, 'ajută la ameliorarea situaţiei alimentare mondiale', a subliniat el.
Luna trecută, preşedintele rus Vladimir Putin, care a ordonat invadarea Ucrainei pe 24 februarie 2022, a declarat că 'a luat în considerare' o ieşire a Rusiei din acord, provocând îngrijorare. Cerând garanţii pentru propriile exporturi de îngrăşăminte, Moscova a ameninţat în mod repetat că va pune capăt acordului, care permite trecerea în siguranţă a cerealelor ucrainene exportate prin Marea Neagră.
Emisarul rus la ONU, în Geneva, Ghenadi Gatilov, a estimat luni că nu există niciun motiv pentru a prelungi acordul. Invadarea Ucrainei de către Rusia, la sfârşitul lunii februarie 2022, a făcut ca porturile ucrainene de la Marea Neagră să fie blocate de nave de război până când acordul, semnat în iulie 2022, a permis trecerea cerealelor esenţiale. Înainte de conflict, Ucraina era unul dintre cei mai mari producători de cereale din lume. Acordul din vara anului 2022 a ajutat la atenuarea crizei alimentare globale declanşate de război.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu