Testarea gratuită la cerere a celor suspecți de coronavirus și posibilitatea de a merge la toaletă în timpul orelor sunt două dintre amendamentele propuse de Consiliul Național al Elevilor la Ordinul comun al ministrilor Educației și Sănătății nr. 5487/1494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
Decizia de suspendare a cursurilor școlare organizate în modalitatea „față în față“ se va dispune la nivel școlar, prin hotărârea Consiliului de Administrație al unității de învățământ preuniversitar, cu înștiințarea inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București și a direcției de sănătate publică județene și respectiv a municipiului București, în următoarele circumstanțe: pe perioada celor 14 zile de suspendare toți contacții direcți din cadrul unității/instituției de învățământ ai cazurilor confirmate vor fi izolați/carantinați la domiciliu și vor putea beneficia de testare la cerere, titrează edupedu.ro.
Reluarea cursurilor școlare care presupun prezența „față în față“ pentru clasa/unitatea de învățământ preuniversitar suspendată temporar se dispune prin hotărârea consiliului de administrație al unității de învățământ preuniversitar. după obținerea avizului direcției județene de sănătate publică/Direcției de Sănătate Publică București, cu informarea inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News