Schelet EXTRATERESTRU, în Chile. Misterul a fost ELUCIDAT

Descoperirea în 2003 în Chile a unui schelet minuscul, cu un cap asemănător celui al unui extraterestru, a intrigat planeta, însă analiza cercetătorilor a dezvăluit joi că scheletul aparţinea unei fetiţe cu mutaţii genetice rare, asociate nanismului, informează APF.

Poreclit "Ata", scheletul mumificat a fost descoperit în spatele unei biserici din deşertul Atacama, într-o geantă din piele.

Şi chiar dacă la ipoteza unei provenienţe extraterestre s-a renunţat de mult, o analiză genetică completă a indicat mai multe mutaţii rare asociate cu nanismul, cu malformaţiile şi cu îmbătrânirea prematură.

Experţii au sugerat anterior că scheletul pare să fi aparţinut unei persoane cu vârsta cuprinsă între şase şi opt ani, aminteşte acest nou studiu publicat în revista Genome Research.

Copil născut probabil mort 

"În prezent ştim că a fost vorba de un copil, probabil născut mort sau care a murit după naştere", a declarat Garry Nolan, autorul principal al studiului şi profesor de microbiologie şi imunologie la Universitatea Stanford din California.

Starea bună a scheletului sugerează că acesta datează de cel mult patruzeci de ani.

Copilul avea zece perechi de coaste - fapt anterior neobservat - în condiţiile în care oamenii au douăsprezece perechi.

Reconstrucție 

Folosind ADN-ul extras din măduva osoasă, cercetătorii au realizat o analiză completă a genomului fetiţei şi au putut determina că aceasta provenea de pe insula Chiloe aparţinând statului Chile.

Unele mutaţii erau cunoscute anterior oamenilor de ştiinţă, altele nu, astfel că descoperirea ar putea conduce la tratamente pentru persoanele care suferă de boli ale oaselor, a indicat cercetătorul citat.

Pentru moment, Garry Nolan vrea ca scheletul - aflat în proprietatea unui colecţionar spaniol - să se întoarcă în Chile. "Cred că ar trebui returnat în ţara de origine şi îngropat în conformitate cu obiceiurile populaţiei locale", a precizat el, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel