Căutările în cazul criminalului Emil Gânj, bărbatul de 37 de ani, autorul a două omoruri, continuă.
Fugarul Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, este căutat de săptămâni bune în județele Mureș și Arad.
Potrivit unor surse din Ministerul Afacerilor Interne, până luni, au fost înregistrate 313 sesizări din partea cetățenilor care susțineau că l-ar fi văzut în diverse locații. Cu toate acestea, nicio sesizare nu a fost confirmată oficial până în prezent.
Conform acelorași surse, există indicii că bărbatul s-ar ascunde în zona montană a județului Mureș, posibil în case părăsite, dar informația nu este certă și face parte din scenariile operative investigate.
În plus, potrivit acelorași surse, pe TikTok au apărut numeroase conturi false create cu numele lui Emil Gânj, ceea ce alimentează confuzia publică. Ancheta este în desfășurare, iar căutările continuă în ritm susținut.
Tribunalul Mureș a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia.
Pompierii militari au descoperit o femeie carbonizată într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, iar în urma verificărilor s-a stabilit că acțiunea a fost intenționată.
Ulterior, Inspectoratul Județean de Poliție Mureș a anunțat că a fost dat în urmărire un bărbat, în vârstă de 37 de ani, bănuit de comiterea faptei. Suspectul avea emis pe numele său un mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție, iar în trecut a fost condamnat pentru omor calificat, fiind eliberat din penitenciar în cursul anului 2020.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News