Joia aceasta, de la ora 20:00, în jocul de la Scena misterelor intră două perechi celebre, cântăreții Antonia și Alex Velea și actorii Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, din serialul “Fructul oprit”, care vor avea misiunea să ghicească, alături de vedetele permanente ale show-ului, cine sunt celebritățile care se ascund în spatele măștilor.
Așadar, taberele din această ediție care vor trebui să afle cine sunt cele șase celebrități care se deghizează pe scena show-ului prezentat de Dan Negru, alături de Romică Țociu, vor fi formate din Dorian Popa, Andrei Duban, Rona Hartner, Cristina Ciobănașu și Alex Velea, din echipa Starurilor, și Pepe, Cosmin Seleși, Diana Munteanu, Antonia și Vlad Gherman, din cea a Galacticilor.
În această ediție, pe Scena misterelor, măștile vor urca în trei decoruri distincte, care vor aminti de filmul King Kong, de Lumea Dulciurilor și de Franța din vremea regelui Soare, Ludovic al IV-lea. Cine sunt măștile, telespectatorii Antenei 1 vor afla în Joia Mare.
Și în această ediție, prezentatorul Dan Negru va oferi o serie de indicii care le pot ajuta pe vedetele din cele două tabere să spună corect cine e în spatele fiecărei măști. Însă, pentru a le obține, atât Galacticii, cât și Starurile vor avea de trecut câteva probe amuzante, precum Întinde ciorapu', Baloanele, Bagajele sau să ghicească ce piesă mimează co-prezentatorul Romică Țociu.
Care tabără de vedete va reuși să spună cine se ascunde în spatele celor mai multe măști, telespectatorii Antenei 1 vor afla joi, 25 aprilie, de la ora 20:00, într-o nouă ediție a show-ului Scena misterelor, prezentat de Dan Negru, alături de Romică Țociu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu