Mu#e PSD. Avocatul Poporului cere lămuriri poliției

Avocatul Poporului
Avocatul Poporului

Avocatul Poporului solicită lămuriri Brigăzii Poliţiei Rutiere în legătură cu situaţia în care s-a aflat copilul minor al şoferului maşinii cu numere anti-PSD, care a fost audiat de autorităţi.

'Demersul Avocatului Poporului vizează posibila încălcare a art. 49 din Constituţia României privind protecţia copiilor şi a tinerilor', se arată într-un comunicat. Conform sursei citate, având în vedere dispoziţii din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, potrivit cărora respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului este un principiu fundamental şi neechivoc, Avocatul Poporului a solicitat Brigăzii de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti să comunice în ce măsură instituţia, în situaţii similare, poate asigura asistenţă psihologică, hrană şi apă, dar şi un mediu propice pentru minori, în perioada cât aparţinătorii se află în incintă.

Intituția s-a autosesizat

'Avocatul Poporului a fost sesizat şi, totodată, a luat cunoştinţă din mass-media cu privire la faptul că, în data de 30 iulie 2018, conducătorul unui autovehicul cu numere de înmatriculare ofensatoare a fost reţinut şi condus la sediul Brigăzii Rutiere de Poliţie, fiind însoţit de fiul său în vârstă de 8 ani. Astfel, minorul a fost nevoit să petreacă mai multe ore în sediul Brigăzii Rutiere de Poliţie şi chiar să asiste la audierea tatălui său', se mai arată în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel