Scandal vize. UE: În joc ne este reputația

Uniunea Europeană
Uniunea Europeană

Credibilitatea și reputația Uniunii Europene sunt în joc atunci când disputele politice interne duc la întârzierea unei decizii privind relaxarea regimului de vize pentru Ucraina și Georgia. Declarația aparține președintelui Consiliului European, Donald Tusk.

Într-o scrisoare trimisă marți președintelui Parlamentului European, Martin Schulz, Tusk le-a cerut eurodeputaților să ajungă la un compromis cu guvernele statelor membre în vederea deblocării liberalizării vizelor pentru cetățenii ucraineni și georgieni. Autoritățile de la Kiev și Tbilisi au susținut constant că UE nu își respectă promisiunile.

Miza este reprezentată de speranțele și aspirațiile justificate ale țărilor care sunt vecinii noștri, precum și de reputația Uniunii Europene, care s-a angajat în mod categoric și repetat cu privire la această chestiune, a scris fostul premier polonez.

Mai mulți oficiali de la Kiev și-au exprimat dezamăgirea față tergiversarea de către UE a dosarului liberalizării vizelor pentru cetățenii ucraineni.

Cred că este vorba despre o trădare din partea UE, ținând cont de faptul că Ucraina și-a îndeplinit cu grijă toate criteriile necesare pentru liberalizarea vizelor, a declarat Anders Fogh Rasmussen, consilier al președintelui ucrainean Petro Poroșenko.

În urma unei propuneri din luna aprilie a Comisiei Europene, Consiliul UE a fost de acord pe 17 noiembrie cu privire la începerea negocierilor asupra liberalizării vizelor pentru ucraineni.

Odată ce noul regim de vize pentru Ucraina este aprobat de Parlamentul European și adoptat în mod oficial, acesta le va oferi ucrainenilor posibilitatea de a călători fără vize în Uniunea Europeană pentru o perioadă de până la 90 de zile în decursul a 180 de zile (șase luni pe an).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel