Scandal Rusia. Fiul lui Trump, audiat în Congres

Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui american, va răspunde întrebărilor unei comisii din Congres care anchetează o eventuală înțelegere secretă între echipa de campanie a candidatului republican și Rusia în 2016, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Comisia Juridică din Senat a anunțat că Trump Jr., în vârstă de 39 de ani, a acceptat să depună mărturie, cu ușile închise, în fața anchetatorilor comisiei. Însă data nu a fost precizată.

Fiul lui Trump a acceptat de asemenea să furnizeze documente cerute de comisie, au anunțat, într-un comunicat comun, președintele acesteia, republicanul Chuck Grassley, și senatoarea democrată Dianne Feinstein.

Într-un format similar a dat explicații în iulie și ginerele președintelui, Jared Kushner, în privința legăturilor sale cu Rusia înainte și după alegerile din noiembrie 2016, în fața comisiilor de informații din Camera Reprezentanților și Senat.

Aceste depoziții sunt precedate de lungi negocieri între martori și aleșii din Congres, care dispun totuși în ultimă instanță de instrumentul somației pentru a-i forța pe refractari să vină în fața lor.

Obiectivul afișat de numeroși congresmeni rămâne de a-i face pe fiul și pe ginerele miliardarului, precum și pe alți consilieri să depună mărturie în audieri publice. Cei doi au fost extrem de apropiați de Donald Trump în timpul campaniei prezidențiale și au avut mai multe contacte cu cetățeni ruși, deși au negat orice complicitate.

Mai multe comisii din Congres anchetează campania de dezinformare și de atacuri informatice atribuită Rusiei pentru destabilizarea democratei Hillary Clinton și pentru sprijinirea lui Donald Trump și în special eventuale înțelegeri secrete în rândul echipei lui Trump, lucru pe care liderul de la Casa Albă îl neagă.

Separat, procurorul special Robert Mueller desfășoară propria sa anchetă, care ar putea duce la inculpări.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel