Uniunea Scriitorilor din România anunţă că instanţa a dispus suspendarea efectelor hotărârilor adoptate în cadrul aşa-zisei 'adunării generale a USR' din data de 19 martie.
'Uniunea Scriitorilor din România, condusă de preşedintele acesteia ales la data de 07.10.2013, Nicolae Manolescu, anunţă că la data de 05.04.2016 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus suspendarea efectelor hotărârilor adoptate în cadrul 'adunării generale a USR' din data de 19.03.2016', precizează Biroul de presă al USR, într-un comunicat transmis miercuri.
Potrivit comunicatului, 'această suspendare semnifică faptul că aşa-zisele 'noi organe de conducere' ale USR, pretins alese în cadrul unei aşa-zise 'adunări generale' la data de 19.03.2016, nu pot invoca niciun aspect dintre cele menţionate în hotărârea pretins adoptată'.
'Această suspendare este rezultatul cercetării aparenţei de nelegalitate a hotărârilor 'adunării generale a USR' din data de 19.03.2016, una din condiţiile pentru admiterea unei asemenea cereri fiind aceea ca instanţa să aibă convingerea că există motive suficiente care să conducă în viitor la anularea hotărârilor respective', afirmă USR, menţionând că 'instanţa a confirmat astfel susţinerile publice ale Uniunii Scriitorilor din România, condusă legal şi statutar de preşedintele acesteia Nicolae Manolescu, că 'adunarea generală' din data de 19.03.2016 şi pretinsele hotărâri adoptate cu această ocazie sunt vădit nelegale şi nestatutare'.
Preşedintele USR, Nicolae Manolescu, anunţa pe 22 martie că va contesta în justiţie înscrierea, la judecătorie, a statutului de către reprezentanţii auto-declaratei 'conduceri a USR'. Anterior, Consiliul Uniunii Scriitorilor din România decisese excluderea din USR a membrilor auto-declaratei 'conduceri a USR', respectiv a scriitorilor Ioana Crăciunescu, Dan Iancu, Florin Iaru, Cosmin Perţa, Valeriu Mircea Popa, Cristian Tiberiu Popescu, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Cristian Teodorescu, Paul Vinicius, Daniel Vorona.
Într-un comunicat al auto-intitulatei conduceri (Consiliul Director) a USR se preciza că Adunarea Generală Extraordinară reconvocată pe 19 martie a hotărât: eliminarea din Statutul USR a prevederilor abuziv şi ilegal introduse în 2009 şi 2013 de fosta conducere USR privind libertatea oricui de-a modifica statutul 'după împrejurări'; limitarea la două a numărului de mandate pentru funcţiile de conducere, reducerea raţională a libertăţilor financiare şi de decizie ale conducerii, adaptarea cuantumului cotizaţiei la posibilităţile economice ale membrilor, anularea sancţiunilor abuzive, inclusiv a excluderilor decise de fosta conducere, precum şi solicitarea unui audit financiar extern, pentru elucidarea modului în care au fost administrate fondurile publice şi resursele proprii ale USR. De asemenea, a fost votată o nouă conducere: Cristian Teodorescu - preşedinte al USR, Florin Iaru şi Dan Mircea Cipariu - vicepreşedinţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu