Judecătoarea Camelia Bogdan le-a cerut joi mai multor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să se abţină la judecarea cererii sale de apărare a reputaţiei profesionale, pe motiv că aceştia s-ar afla în incompatibilitate şi nu ar putea fi obiectivi.
Camelia Bogdan i-a nominalizat pe Marius Tudose, Alexandru Şerban, Adrian Bordea, Norel Popescu şi Corina Dumitrescu, dar şi pe judecătoarea Monalisa Neagoe, care anunţase deja că se abţine de la judecarea cauzei.
'Eu vă dau posibilitatea să apreciaţi cu privire la imparţialitatea dumneavoastră, deoarece nu doresc să formulez cereri de recuzare, dar, dacă totuşi se consideră că atitudinea mea este abuzivă, (...) o să facem eventual şi cererile de recuzare. Dar o să dau posibilitatea colegilor mei să aprecieze cu privire la imparţialitatea dumnealor', a spus Camelia Bogdan.
Afirmaţiile făcute în susţinerea solicitărilor sale au provocat reacţii din partea membrilor CSM vizaţi, unii respingându-le ca nefondate, iar alţii părăsind sala în care se desfăşura şedinţa Plenului CSM.
'Era mai simplu dacă spunea cine vrea să o judece', a spus judecătorul Norel Popescu, unul dintre cei acuzaţi de incompatibilitate. Camelia Bogdan i-a sugerat ulterior şi Alinei Ghica să se abţină, invocând 'nişte zvonuri răutăcioase' cărora nu le-a dat crezare, dar care ar indica o posibilă situaţie de incompatibilitate.
Plenul CSM a rămas în deliberare pe solicitările formulate de Camelia Bogdan. Pe ordinea de zi a şedinţei Plenului CSM de joi se află o cerere de apărare a reputaţiei profesionale şi a sistemului judiciar în ansamblul său formulată de judecătoarea Camelia Bogdan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu