EXCLUSIV  SCANDAL la Colegiul „Moise Nicoară" Arad. Reacția președintelui Comitetului de Părinți

Colegiul Național „Moise Nicoară" Arad a răspuns prin Comitetul de Părinți al său, după ce o elevă a liceului a solicitat, prin intermediul DC News, publicarea unor informații privind accesul la educație.

Fata ne-a spus că acest colegiu nu ar permite elevilor din clasele terminale să meargă la pregătire față în față pentru examenele naționale, între 2 și 12 iunie, în cazul în care sunt copii de cadre medicale, transmite o elevă a unității școlare.

Într-un comunicat transmis redacției DC News, președintele Comitetului de Părinți din cadrul unității școlare, Adela Cristea, a negat informația:

”1. Opțiunea elevilor legată de pregătirea pentru examene, din perioada 2-12 iunie, se exprimă liber. Nu există nicio hotărâre a direcțiunii sau a diriginților claselor care să discrimineze elevii sau să îngrădească accesul la educație.

2. Programul de muncă pentru personalul didactic auxiliar este public. Telefonul oficial al școlii, aflat la secretariat, poate fi apelat între 8.00 și 14.00.

3. Toți elevii școlii noastre au posibilitatea de a se adresa oricând directorului, Comitetului de Părinți pe școală sau Consiliului Școlar al Elevilor.

4. Toate deciziile la nivel de coală sunt luate de Consiliul de administrație, unde părinții și elevii au reprezentanți. Părinții sunt informați în permanență de toate deciziile școlii prin intermediul Comitetului de Părinți și prin intermediul grupurilor de comunicare ale părinților, iar elevii sunt informați de Consiliul Școlar al Elevilor și de reprezentantul elevilor în Consiliul de administrație, precum și prin celelalte modalități de publicare a măsurilor luate de școală (site, pagina de Facebook, diriginți)".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel