Un elev al unui colegiu din Ploieşti a fost într-o altercaţie cu un coleg.
Un nou incident cu urmări grave a avut loc între elevii unui colegiu. Un elev al Colegiului Tehnic 'Toma Socolescu' din Ploieşti a ajuns, miercuri, la spital cu diverse traumatisme după ce a fost bătut de un coleg cu doi ani mai mic, incidentul petrecându-se, conform rezultatelor primelor cercetări, pe holul căminului unităţii de învăţământ.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu, din primele verificări a reieşit că un elev de 17 ani al Colegiului Tehnic 'Toma Socolescu' l-ar fi lovit pe un altul de 19 ani, incidentul petrecându-se pe holul căminului.
Agresorul a fost identificat şi urmează să fie depistat, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violenţe.
În urma incidentului, adolescentul de 19 ani a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti cu traumatism cranio-cerebral, traumatism la torace şi o plagă retroauriculară, a informat Serviciul Judeţean de Ambulanţă Prahova.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu