Scandal în Comisia LIBE. Macovei denigrează România. Pavel: Procuror comunist!

Scandal în Comisia LIBE. Monica Macovei, atacată de un europarlamentar după declarație privind "amnistia mascată".

Monica Macovei a criticat dur Guvernul susținând în Comisa LIBE că Ordonanața de Urgență pe care o pregătește Executivul este o "amnistie mascată". Proiectul criticat este cel privind oferirea posibilității persoanelor condamnate de completurile de 5 de la Instanţa supremă să poată depune contestaţii în anulare.

"Premierul a afirmat că a stabilit cu dumneavoastră adoptarea cât mai rapidă a acestei ordonanțe de urgență pe baza deciziei Curții Constituționale care se aplică numai pentru viitor, niciodată pentru trecut. Ca să conduceți Consiuliul JAI și ca statele membre să aibă încredere și să conduceți prin exemplu, încrederea este esențială și ceea ce faceți dumneavoastră. Despre amnisitia asta mascată, acum întrebări, vă asumați efectele acestei amnistii mascate? V-ați consultat cu un european înainte de a proiecta acest gând? Știți că România poate fi pedepsită pentru astfel de măsuri?", a declarat Monica Macovei. 

Citește și: Falcă, lecție pentru Firea. Decizia de care se feresc primarii din București

Reacție fulger 

Europarlamentarul Emilian Pavel a cerut dreptul la o intervenție în Comisia LIBE în care a criticat-o pe Monica Macovei, susținând că toți europalamentarii prezenți trebuie să știe că a fost procuror comunist.

"V-a vorbit, dragi colegi, și vă spun acest lucru, un fost procuror comunist. V-a vorbit un fost ministru al Justiției din România care a adoptat Codul de Procedură Penală și Codul Penal prin asumare de Guvern, fără dezbatere publică. Acel Cod de Procedură Penală și acel Cod Penal au fost declarate de Curtea Constituționale în foarte multe capitole ca fiind neconstituționale. (...) Vine și denigrează țara, iar eu ca și tânăr, când la Revoluție, când doamna încă semna ca și procuror comunist, eu aveam șase ani și îmi permit spun acest lucru", a declarat Emilian Pavel.

Citește și: Zamfir: Am aflat că am comis abuz în serviciu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel