Scandal în Cehia cu proteste în mai multe oraşe după ce un fost poliţist comunist a fost ales de Parlament să supervizeze poliţia.
Mii de cehi au manifestat luni seara la Praga şi în circa zece alte oraşe pentru a protesta faţă de numirea, vineri, la şefia comisiei parlamentare de control a poliţiei, a deputatului comunist Zdenek Ondracek, fost membru al forţelor de ordine pe timpul comunismului, transmite AFP.
Aproximativ 7.000 de persoane s-au adunat în centrul capitalei, Praga, pentru a semna o petiţie prin care se cere un nou vot şi pentru a-şi exprima protestul faţă de prim-ministrul Andrej Babis, acuzat de colaborare, înainte de 1989, cu fosta poliţie secretă comunistă StB.
'Nu reîntoarcerii 'esenbak' (membrii forţelor de ordine din regimul comunist -n.red.) la putere', se putea citi pe unul dintre bannerele manifestanţilor, care aveau în mâini steaguri cehe şi europene. La rândul său, Confederaţia Foştilor Deţinuţi Politici a indicat, într-un comunicat, că 'democraţia şi comunismul sunt incompatibile'.
Deputatul comunist Zdenek Ondracek conduce, de vineri, comisia parlamentară însărcinată cu controlul GIBS, serviciul de inspecţie a forţelor poliţiei, în pofida indignării deputaţilor de dreapta, minoritari în cadrul camerei inferioare a parlamentului. El a obţinut 79 de voturi din partea celor 155 de deputaţi prezenţi, în urma unei dezbateri furtunoase.
"Nu aş schimba nimic din viaţa me"
Zdenek Ondracek a participat, având pe atunci vârsta de 20 de ani, la reprimarea protestelor în masă împotriva regimului totalitar, în 1989. Acestea au izbucnit la Praga la 20 de ani după decesul studentului Jan Palach, care şi-a dat foc în ianuarie 1969 pentru a protesta împotriva intervenţiei militare sovietice.
'Nu regret că am lucrat pentru SNB (poliţia comunistă). Nu aş schimba nimic din viaţa mea profesională', a afirmat înainte de vot Zdenek Ondracek, care în trecut a recunoscut că a lovit în 1989 cu un baston o tânără protestatară. 'Noi am servit patria', a adăugat el vineri.
Sistemul comunist din fosta Cehoslovacie s-a prăbuşit în noiembrie 1989 odată cu 'Revoluţia de catifea' condusă de disidentul Vaclav Havel. 'Regimul comunist a fost criminal şi ilegitim. Tocmai acestui regim i-a servit Zdenek Ondracek', a declarat, în cadrul unei dezbateri, deputata Miroslava Nemcova, membră a partidului de dreapta ODS.
[citeste si]
Partidul comunist KSCM s-a situat, cu 7,76% din voturi, pe locul cinci în alegerile legislative din octombrie 2017, câştigate de mişcarea centristă şi populistă ANO a miliardarului Andrej Babis, care a obţinut 29,64%. Un guvern minoritar al lui Babis, format din miniştri membri ai ANO şi experţi neafiliaţi, a fost respins de către deputaţii altor opt formaţiuni parlamentare la votul de încredere din 16 ianuarie.
Însărcinat de preşedintele Milos Zeman să încerce şi a doua oară să formeze guvernul, Babis a dat de înţeles că ar putea forma un cabinet susţinut de comunişti, pentru prima dată după 1989.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu