Scene incredibile în București! Polițiștii, ATACAȚI cu pietre, în cartierul Rahova. S-au tras focuri de armă - VIDEO

Mai mulți polițiști au fost atacați cu pietre, după ce au intervenit în cazul unor persoane care petreceau în aer liber.

UPDATE: 37 de persoane au fost ridicate și duse la audieri, informează România TV.

UPDATE: "Nu există nicio problemă privind armamentul din dotare. (...) Nu sunt polițiști răniți. Peste 20 de persoane sunt conduse la audieri", potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Capitalei, Diana Sarca.

UPDATE:  Toţi poliţiştii care erau pe tură, la momentul apelului, au fost chemaţi la faţa locului, potrivit România TV. Iniţial, au încercat să îi intimideze pe poliţişti, au început să arunce cu pietre, iar aceștia au chemat jandarmii. Conflictul a fost aplanat. Oamenii se strânseseră la o petrecere, încălcând restricțiile. Ulterior, a avut loc un conflict între aceștia, fiind chemată poliția.

UPDATE: Mai multe persoane dintre cele implicate în conflict sunt căutate, în acest moment.

UPDATE: Li se verifică pistoalele polițiștilor, după ce s-au tras focuri în rafală, pentru a se vedea câtă muniție a fost folosită, anunță România TV. Nimeni nu este rănit.

UPDATE: "În această seară, în jurul orei 20. 45, prin apel 112, în sectorul 5, a fost sesizat un conflict între mai multe persoane. La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de poliție, echipe ale Serviciului Acțiuni Speciale și jandarmi. Mai multe persoane au fost imobilizate și urmează a fi conduse pentru audieri. A fost folosit și armamentul din dotare, fără a fi înregistrate persoane rănite. Urmează a se stabili contextul acestui conflict și persoanele care au participat, urmând a fi dispuse măsurile legale", transmite Poliția.

____________________________________________________________________________________________

Polițiștii au intervenit în jurul orei 21:00 în cartierul Rahova din București, după ce o familie de rromi ar fi petrecut Paștile la un grătar, potrivit stiridiaspora.ro. Cineva ar fi sunat la 112 pentru a semnala ce se întâmplă.

Polițiștii ar fi fost nevoiți să tragă focuri de avertisment, după ce au fost atacați cu pietre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel