Scandal în Bucureşti. S-au tras focuri de armă

Foto: Poliția Română
Foto: Poliția Română

Un bărbat a ieșit pe holul unui imobil din Sectorul 1 dezbrăcat și amenința vecinii, având asupra sa mai multe obiecte ascuțite. La vederea polițiștilor, individul a devenit agresiv, a lovit un om al legii și a fugit, fiind prins ulterior la un etaj superior, când a fost împușcat în picior.

Oamenii legii au fost sesizați miercuri dimineața, în jurul orei 04.00, prin apel 112, de o persoană dintr-un imobil situat în sectorul 1, că un bărbat dezbrăcat, aflat doar în lenjerie intimă, amenință pe holuri, având asupra sa mai multe obiecte ascuțite. Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție l-au localizat pe scandalagiu.

„La vederea polițiștilor , bărbatul a devenit violent și a reușit să îi lovească, ulterior fugind. A fost localizat la un nivel superior, unde a încercat din nou să lovească și i-a amenințat, motiv pentru care, după somație, unul din polițiști a executat foc cu armamentul din dotare, rănindu-l”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.

Un echipaj de prim ajutor solicitat la fața locului l-a preluat pe bărbat, acesta fiind dus la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, pentru stabilirea condițiilor în care s-a produs evenimentul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel