Scandal în avionul europarlamentarilor. Bușoi: Este copios exagerat

Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi spune ceea ce s-a întâmplat în avionul care ar fi fost oprit în semn de protest după ce un grup de oameni au avut un comportament necivilizat.

Deși subiectul scandărilor pe care grupul meu de invitați în Parlamentul European le-a făcut în avion poate părea neimportant, nu este. Este copios exagerat ca să se arate cum este terorizat PSD prin scandări antiDragneaDăncilă, chiar și în avion, din partea oamenilor din PNL. Dar asta nu s-a întâmplat.

Cred într-o conduită civilizată! Și în campanie și în afara campaniei. Cei care mă cunosc, jurnaliști, colegi de partid, colegi din Parlamentul European știu asta. Și mai știu că mi-aș cere scuze pentru o abatere de la o conduita corectă, cum ar fi chiar și atunci când un grup oameni ar scanda tare într-un avion mai în glumă, mai în serios, o lozincă împotriva unui guvern pe care, așa cum spunea doamna premier, "românii îl iubesc".

Vreau însă să fie foarte clar: avionul nu a fost oprit din cauza grupului, nu a adresat nimeni injurii nimănui, nu a protestat nimeni în legătură cu condițiile din avion. Este o exagerare a directorului MȚR, care vrea probabil să se pună mai bine cu guvernanții.

S-a scandat, probabil în glumă, deși chiar este serios, despre "țara Letiția", lucru care este regretabil că a apărut. Mă refer la scandări, nu la "țara Letiția", a explicat Cristian Bușoi prin intermediul unui comunicat remis DCNews.

Vezi și: Scandal în avion. Grapini, martor la întreaga scenă: Viața pasagerilor, în pericol

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel