Scandal cu focuri de armă pe o stradă din Arad. Polițiștii au descins imediat

Mai multe persoane au fost audiate în această după-amiază după ce un scandal cu focuri de armă a avut loc pe o stradă din Arad. 

Astăzi, în jurul orei 12,00, polițiștii de ordine publică din Arad au fost solicitați prin 112 să se deplaseze la un imobil de pe raza municipiului, întrucât s-ar fi tras mai multe focuri de armă.

”A fost solicitată echipa operativă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale și ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, care au constat că a izbucnit un conflict spontan între trei arădeni de 20, 30 și 39 de ani și alte patru persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 52 de ani, din județul Timiș și județul Arad”, se arată într-un comunicat de presă. 

S-au tras focuri de armă 

”Unul dintre participanți, de 22 de ani, din Arad ar fi executat mai multe focuri de armă, unul din proiectile lovind portiera unui autoturism parcat, proprietatea unuia dintre participanții la scandal.

În urma controlului efectuat în imobilul în fața căruia a avut loc incidentul au fost depistate și indisponibilizate 2 încărcătoare, unul cu 17 cartușe cu capse nepercutate, calibrul 380 PPU, și celălalt cu 2 cartușe de același calibru”, au mai precizat polițiștii. 

Toate persoanele implicate în incident au fost conduse la sediul Poliției în vederea audierii.

Polițiștii au deschis o anchetă 


În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor uz de armă letală fără drept, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și tulburarea ordinii și liniștii publice, în vederea stabilirii vinovăției celor implicați și luarea măsurilor legale care se impun.

Cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel