Savonea (CSM) apel la independența justiției după întâlnirea cu Iohannis: Justiția, folosită politic

Lia Savonea
Lia Savonea

Președintele CSM face un apel public. 

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, cere respectarea independenței justiției. 

”În calitate de Președinte al Consiliului Superior al Magistraturii și în considerarea principiului cooperării loiale între puterile statului, în data de 27.03.2019 am dat curs invitației Președintelui României de a participa la o întâlnire pe tema situației actuale din sistemul judiciar, întâlnire ce a avut loc la Palatul Cotroceni.

Temeiul invitației Președintelui României a vizat „modificările recente și succesive aduse legilor justiției, ce au generat reacții atât în plan intern, cât și european", iar, în deschiderea întâlnirii, a precizat că acţionează ca mediator la această dezbatere. Cu toate acestea, a rezultat că dispoziţiile art. 80 alin. 2 teza finală din Constituția României, ce prevăd că „Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului", ar fi determinat, cu necesitate, o altă configurare a cadrului întâlnirii, iar nu doar între instituţiile din cadrul autorităţii judecătoreşti, asociaţiile profesionale ale magistraţilor şi ONG-uri.

Dezbaterea propusă pentru ziua de ieri nu rezolvă problemele justiţiei care sunt complexe, recurente și constante în timp, iar cadrul în care întâlnirea a avut loc nu era cel menit să realizeze acest deziderat, ci dimpotrivă, față de momentul ales, respectiv în campanie electorală, există riscul ca justiția să fie folosită în scop politic. Resping categoric asocierea imaginii justiției cu activitatea politică, precum și orice încercare de a fi utilizate nevoile justiției în scop politic.

Procedând în această modalitate sunt subminate autoritatea și rolul constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii, organism ce reprezintă cadrul legitim de dezbatere a problemelor și nevoilor justiției de către reprezentanții magistraților, cu participarea asociațiilor profesionale ale magistraților ori a magistraților în mod individual.

În calitate de Președinte al Consiliului Superior al Magistraturii subliniez că în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. 1 și art. 134 alin. 4 din Constituția României, Consiliul Superior al Magistraturii este autoritatea care îndeplinește atribuțiile constituționale și legale de garant al independenței justiției și reamintesc înalților reprezentanți ai statului că respectarea principiului separației puterilor în stat și al cooperării loiale impune, înainte de toate, respect reciproc și responsabilitate.” declară Lia Savonea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel