Satelitul planetei Pluto, Charon, are o „șapcă” roșie, iar când New Horizons a analizat polul nord roșiatic al acestuia, la zborul din 2015, oamenii de știință s-au gândit la procesele planetare care au dus la formarea sa.
Cercetătorii au suspectat inițial că polul nord de culoarea fierului (poreclit Mordor Macula) reprezintă metan capturat de pe suprafața lui Pluto, culoarea sa roșie fiind rezultatul unei încălziri lente în lumina ultravioletă a Soarelui. Totuși, această supoziție nu s-a confirmat.
O cercetare recentă adaugă noi detalii surprinzătoare înțelegerii noastre despre legătura dintre Pluto și Charon, sugerând că acea culoare reprezintă mai mult decât se vede în primă fază.
Lansată în 2006, sonda spațială interplanetară a NASA New Horizons a oferit cercetătorilor o vedere fără precedent a sistemului planetar pitic Pluto și Charon, aflat la o distanță de peste 5 miliarde de kilometri (3,1 miliarde de mile) de Soare.
„Înainte de New Horizons, cele mai bune imagini Hubble ale lui Pluto au dezvăluit doar o pată neclară de lumină reflectată”, spune Randy Gladstone, un om de știință planetar de la Institutul de Cercetare de Sud-Vest (SwRI) din SUA.
Care sunt cauzele care au dus ca polul nord al lui Charon să fie roșu
Deși roușul nu este culoare neobișnuită în lumi bogate în fier, precum a noastră sau planeta Marte, la limitele înghețate ale Sistemului Solar, roșul este mult mai probabil să indice prezența unui grup divers de compuși asemănătoare gudronului, numiți tolini.
Substanța roșu-maronie chimică este asemănătoare reziduurilor rămase în cuptor, dacă respectivul cuptor folosește lumină UV pentru a coace negrese cu gaze simple precum dioxidul de carbon sau amoniacul.
Pe Pluto, metanul ar fi un loc de plecare probabil. Pentru a se transforma într-o tolină, aceste hidrocarburi minuscule ar trebui pur și simplu să absoarbă o culoare foarte specifică de lumină UV filtrată din norii de hidrogen care orbitează, numită Lyman-alfa.
Strălucirea trandafirie a lui Pluto a fost subiect de studiu de zeci de ani. New Horizons a dezvăluit pur și simplu modelul precis al tolinurilor de pe suprafața satelitului la o înaltă precizie. Totuși, găsirea unei nuanțe ruginii la polul nord al satelitului său a fost o surpriză intrigantă.
S-a presupus că metanul vărsat de la Pluto ar putea pluti spre luna sa, dar momentul precis necesar pentru ca gazul să se depună și să înghețe într-un frotiu atât de difuz distinct a reprezentat întotdeauna o problemă.
Pentru a determina ce s-ar întâmpla cu adevărat, cercetătorii SwRI au modelat mișcarea sistemului planetar în mare măsură înclinat. Secretul frotiului, au descoperit ei, ar putea fi natura explozivă a sosirii primăverii.
Încălzirea relativ bruscă a polului nord ar avea loc pe parcursul mai multor ani. În această perioadă, un strat înghețat de metan gros de doar câțiva zeci de microni s-ar evapora la un pol, în timp ce începea să înghețe la celălalt.
Testări și modelări suplimentare de laborator ar putea ajuta la consolidarea ipotezei că pata de roșu a lui Charon este mult mai complexă decât ne-am dat seama vreodată, conform Science Alert.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
