Șase protestatari din Caracal, de la poarta lui Gheorghe Dincă, AMENDAȚI

Mai multe persoane care au protestat în ultimele zile în fața casei lui Gheorghe Dincă au fost amendate de polițiști și jandarmi, fiind acuzate de tulburarea ordinii publice sau pentru că ar fi adus injurii oamenilor legii. 

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Olt au anunțat că, în ultimele zile, au fost aplicate două amenzi persoanelor care au protestat în fața casei lui Gheorghe Dincă din Caracal. Astfel, au fost sancționați doi bărbați, unul pentru că ar fi aruncat cu ouă în casa lui Gheorghe Dincă, iar cel de-al doilea pentru că a strigat și a tulburat ordinea și liniștea publică.

„Au fost aplicate două sancţiuni. Prima sancţiune a fost aplicată unui bărbat născut în 1966, din Caracal. Acesta, în 26 iulie la ora 23.15 a aruncat cu două ouă crude în poarta imobilului de pe strada Craiovei, la nr 169. Bărbatul a fost sancţionat cu amendă de 100 de lei. O altă amendă a fost dată în 28 iulie la ora 23.10 unui bărbat care se afla pe strada Craiovei, în dreptul imobilului 171, care a tulburat ordinea şi liniştea publică prin strigăte. La intervenţia patrulei de jandarmi, bărbatul a refuzat să se legimitimeze. Acesta a fost amendat cu suma de 500 de lei, din care 200 de lei pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice şi 300 de lei pentru refuzul legitimării", a precizat Simona Floricel, din cadrul IJJ Olt.

Amenzi de 300 și 500 de lei

Polițiștii din Caracal au aplicat patru amenzi protestatarilor care le-ar fi adus injurii. Prima amendă, în valoare de 300 de lei, a fost dată în 28 iulie, iar celelalte trei o zi mai târziu, ultimele fiind în valoare de câte 500 de lei.

”Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât potrivit legii penale să fie considerate infracţiuni: săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice”, a precizat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel