Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a susținut, joi, din nou, că va renunţa la politică în cazul în care pierde alegerile prezidenţiale, ce vor avea loc în două tururi de scrutin, la 22 aprilie şi la 6 mai, unde contracandidatul său socialist, Francois Hollande, se situează mult mai bine în preferințele francezilor, potrivit sondajelor de opinie, informează EFE.
Candidatul conservatorilor, Nicolas Sarkozy a declarat tranșant, în cadrul unui interviu radio-televizat acordat RMC şi BFM TV, că va renunța la politică în cazul unui aeșec electoral, fără a preciza cu ce ar urma să se îndeletnicească ulterior ”Voi face altceva, Ce anume, încă nu ştiu”, a afirmat Sarkozy.
Și, fiindcă interviul a fost acordat de Ziua Intenațională a Femeii, actualul președinte al Franței a promis, în eventualitatea unui succes electoral că va crea o agenţie publică a cărei misiune va fi să se asigure că femeile divorţate de soţi şi care au în grijă copii vor încasa pensiile alimentare.
”Sunt atâtea pensii alimentare care nu sunt plătite”, a afirmat Sarkozy, susținând că instituția care se va înființa ”va uşura viaţa acestor mame care trăiesc de pe o zi pe alta”, întrucât Fiscul este în măsură a informa situația financiară a taților.
Citește și:
Angela Merkel îi va sta alături lui Sarkozy, la mitingurile electorale
Nicolas Sarkozy: Nu veţi mai auzi de mine dacă pierd alegerile
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu