Şarapova - Wozniacki, Australian Open. Rezultat final

Mihai Ciobanu / 18 ian 2019 / 09:54 Salveaza PDF Comentarii
Sarapova
Descriere foto: Sarapova

Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, deţinătoarea titlului, a fost eliminată de la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, de către rusoaica Maria Şarapova, care s-a impus, vineri, la Melbourne, cu 6-4, 4-6, 6-3, într-un meci din runda a treia. 

Şarapova, care are cinci titluri de Mare Şlem în palmares, l-a cucerit pe ultimul în 2014, la Roland Garros, după o finală cu Simona Halep. Wozniacki a câştigat singurul său titlu în 2018, la Melbourne, după o finală cu Simona Halep. Maria Şarapova (31 ani) a fost mai agresivă şi a reuşit 37 de mingi direct câştigătoare în acest meci, faţă de doar 10 ale danezei. Pentru rusoaică a fost prima sa victorie în faţa unei adversare din top 5 după un an şi jumătate. Precedenta a fost în 2017 la US Open, în faţa Simonei Halep, pe atunci numărul doi mondial. Wozniacki riscă să iasă din top 10 după această eliminare. 

Şarapova, campioană la Melbourne în 2008, va juca în optimi cu australianca Ashleigh Barty (numărul 15 mondial), una dintre cele mai în formă jucătoare în acest debut de an. Barty a trecut vineri de grecoaica Maria Sakkari, cu 7-5, 6-1. 

Vezi şi: Mihai Gâdea, în lacrimi: M-a sfâșiat sufletește

Cioloș dă vina pe Grindeanu: Stenograma ședinței de Guvern o arată


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.81