Şapte tineri, reținuți pentru că au violat o fată de 16 ani

Şapte tineri acuzaţi că au violat o fată de 16 ani au fost reţinuţi, miercuri, pentru 24 de ore, de poliţiştii dâmboviţeni.

Poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale de la Poliţia Municipiului Târgovişte au documentat activitatea infracţională a şapte tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal. Din cercetări a reieşit că în ziua de 25 aprilie a.c., bănuiţii ar fi obligat o tânără să întreţină raporturi sexuale pe care, ulterior, ar fi încuiat-o într-o locuinţă, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, remis miercuri.

Fata se afla în plasament la Centrul Floare de Colţ din Târgovişte. Conform purtătorului de cuvânt al IJP Dâmboviţa, Alexandra Niculae, fata a anunţat asistenţii sociali de la centru că a fost violată. A fost dusă la spital şi a fost anunţată Poliţia.

Se pare că unul dintre făptuitori era prietenul fetei, a chemat-o la el acasă, iar ulterior şi-a adus acolo şi prietenii. Cei şapte tineri acuzaţi de viol au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel