Săptămâna Patimilor. Miercurea Mare, denie: Trădarea lui Iisus pentru 30 de arginți

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Ron Lach)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Ron Lach)

În Miercurea Mare, se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului. Este ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus pentru 30 de arginţi.

Iisus a petrecut această zi în Betania. Pe când se afla în casa lui Simon leprosul s-a apropiat de Iisus o femeie cu un vas plin cu mir scump, pe care l-a turnat pe capul şi pe picioarele Lui, când şedea la masă.  Apostolii au certat-o pe femeie pentru această risipă, susţinând că mirul trebuia vândut, iar banii, împărţiţi săracilor, scrie adevarul.ro. Însă Iisus a zis: "Pe săraci îi aveţi pururea cu voi, iar pe Mine nu Mă aveţi pururea, această femeie a turnat mir pe trupul Meu şi M-a pregătit pentru îngropare".

"Ce-mi daţi voi mie şi eu vi-L dau pe El vouă?"

 Apostolul Iuda a certat-o pentru că a risipit banii cumpărând mir foarte scump. El pretindea că fiecare ban să fie de ajutor săracilor, deşi el însuşi sustrăgea pe ascuns din sumele adunate. Iuda Iscarioteanul a mers, pe ascuns, la casa lui Caiafa. În seara zilei de miercuri, s-a întâlnit cu membrii Sinedriului şi le-a făcut o propunere: "Ce-mi daţi voi mie şi eu vi-L dau pe El vouă?". Fariseii i-au oferit 30 de arginţi, preţul trădării.

Apostolul Iuda a rămas în istoria creştinătăţii ca Iuda trădătorul, cel care l-a vândut fariseilor pe Iisus, pentru 30 de arginţi. Conform tradiţiei populare, credincioşii care ţin post negru în această zi vor fi protejaţi de boli de Sfânta Miercuri, pe parcursul anului.

Vezi și: Săptămâna Patimilor - Miercurea Mare: Ce nu au voie să facă femeile

Tradiții și obiceiuri în Miercurea Mare

În Miercurea Mare este indicat să te împaci cu persoanele cu care te-ai certat și să rostești rugăciuni pentru împăcare. Este interzis să te enervezi, pentru că îl vei supăra pe Dumnezeu. Nu este indicat nici să pui gândurile necurate în față.

Se spune că o inimă curată, o vorbă bună și afecțiunea arătată celor dragi ne fac să avem un an mult mai bun și mai binecuvântat. În unele zone ale ţării, copiii mergeau cu colindul prin sat şi le urau gospodarilor să petreacă sărbătorile pascale cu bucurii şi sănătate. Și acum există acest obicei în care, în Miercurea Mare, copiii merg cu colindul la asfințitul soarelui, la final primind ouă pentru a le înroși.

Miercurea Mare este ultima zi în care se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală şi călcă. Din această zi, se spune că bărbaţii trebuie să stea pe lângă casă şi să îşi ajute nevestele. De asemenea, în Miercurea Mare nu se spală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel