Șantierul morții, în serviciul Primăriei Sectorului 3. Informații din anchetă: Muncitorii aduceau echipamente de acasă

Facebook - Primăria Sectorului 3
Facebook - Primăria Sectorului 3

În urmă cu 3 zile, 2 muncitori și-au pierdut viața, iar alți 4 au fost răniți, după ce au fost îngropați de un val de pământ. 

În urmă cu 3 zile, mai mulți muncitori au fost înghițiți de un mal de pământ. Atunci, 2 dintre aceștia și-au pierdut viața, iar alți 4 au fost grav răniți. 

Astăzi, 5 august, este ultima zi în care se fac audieri pentru muncitorii care erau pe șantier atunci când colegii lor au fost implicați în accidentul nefericit. Anchetatorii vor să afle mai multe despre modul de lucru al echipei de muncitori de acolo. Se cunoaște faptul că nu exista autorizație pentru desfășurarea lucrărilor în spatele Bibliotecii Naționale. 

Veneau cu echipamente de lucru de acasă

Anchetatorii au reușit să afle că muncitorii veneau cu echipamentele de lucru de acasă, de exemplu unul dintre ei aducându-și flexul, pentru a putea tăia o țeavă în șanțul în care lucrau. Au fost făcute discuții cu șeful de șantier chiar în ziua evenimentului, iar muncitorii care au supraviețuit au fost audiați în salonul în care se refac. 

Au fost ridicate mai multe documente de la o firmă, iar acuzațiile sunt extrem de grave, cum ar fi ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Momentan, ancheta se desfășoară in rem. 

În urma întâmplărilor, Primăria Sectorului 3 nu a avut nicio reacție. 

6 bărbați prinși sub un mal de pământ

În accidentul de pe 2 august, din zona Bibliotecii naționale, mai mulți bărbați au ajuns sub un mal de pământ. Astfel, doi bărbați de 50 si 53 ani au fist transportați la Spitalul Universitar și alți doi muncitori de 33 si 34 ani la Spitalul  Floreasca. Două persoane au murit. 

Reacție a Ministerului Culturii

Ministerul Culturii regretă tragicul accident întâmplat ieri, 2 august 2021, în proximitatea sediului din Bulevardul Unirii, Nr. 22. 

„Totodată, suntem alături de autoritățile competente și le asigurăm de tot suportul necesar. Terenul se află în proprietatea statului și administrarea Ministerului Culturii, însă lucrările nu au fost solicitate sau contractate de către instituția noastră. Urmează să ne adresăm Primăriei Sectorului 3 pentru a obține toate informațiile cu privire la existența documentației necesare pentru lucrările efectuate”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel