Șantaj la Caracal. Tonel Pop: Sunt niște escroci. Toată țara este cu sufletul la gură

Mama Alexandrei a fost sunată astăzi de un bărbat care preciza că dorește bani în schimbul fetelor. Avocatul Tonel Pop susține că sunt tot felul de piste, iar acești ”escroci” care pun la cale astfel de înscenări ar trebui să meargă la închisoare. 

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu a vorbit în direct la România TV despre înscenarea făcută astăzi de un bărbat care a spus că le deține pe cele două fete și că dorește în schimb 3.500 de euro pentru fiecare fată. 

”Dacă apar asemenea ipoteze și indivizi care susțin că le au pe fete, era imposibil ca anchetatorii să nu ia în serios acest lucru, să-l verifice. Foarte bine că au făcut acest flagrant”, susține Tonel Pop. 

Întrebat ce riscă bărbatul care a făcut această înscenare, avocatul a răspuns: 

”Dacă o luăm că ar fi fost un șantaj, va merge spre înșelăciune... E undeva la limita penalului sau a unei infracțiuni... Este o tentativă de înșelăciune. Pe plan moral este un monstru și ăsta la rândul lui, dar cred că va fi prins într-o ecuație și va fi condamnat. Sunt niște escroci care ar trebui să fie anchetați și trimiși în judecată. Oamenii ăștia nu au de ce să stea în libertate până nu își bagă mințile în cap. Nu mai spun că toată țara este cu sufletul la gură. Sunt tot felul de piste”, a precizat avocatul Tonel Pop în direct la România TV. 

O persoană a contactat-o pe mama Alexandrei și i-a cerut bani pentru a o elibera pe minoră, dar și pe Luiza. Persoana a fost prinsă și audiată, pista fiind una falsă.

VEZI ȘI: Înregistrări audio Alexandra - Luiza. Bărbat prins în flagrant: Suntem complicii lui Dincă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel