Sandu Matei, după audierile din Parlament: E nevoie de o nouă revoluție

Sandu Matei
Sandu Matei

Protestatarul Sandu Matei a spus, pe Facebook, că este nevoie de o nouă revoluție.

”După audierile din Parlament este clar: UNICA SOLUȚIE ÎNCĂ O REVOLUȚIE!”, a scris Sandu Matei pe Facebook.

(w670)

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a reiterat marţi la Comisia pentru apărare din Senat că prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, şi-a exprimat acordul privind intervenţia jandarmilor în Piaţa Victoriei la protestul din 10 august în jurul orei 20,00, precizând că Legea 60 nu prevede dacă acordul trebuie să fie scris sau verbal.

"Cred că trebuie să-i solicitaţi dânsei să spună mai multe aspecte, pentru că eu nu am fost nici în punctul de comandă de la Guvern, nici în piaţă. Eu am spus un singur lucru atunci când am evocat momentele intervenţiei şi am spus că, în jurul orei 20,00, prefectul Capitalei şi-a exprimat acordul. (...) În Legea 60 despre asta se vorbeşte, despre exprimarea acordului. Legea 60 spune că prefectul îşi exprimă acordul", a afirmat Dan.

Dublă acoperire juridică

Cât priveşte momentul în care a avut loc intervenţia în forţă a jandarmilor în piaţă, ministrul de Interne a susţinut că aceştia au acţionat având o dublă acoperire juridică.

"Repet ceea ce am afirmat şi ceea ce pot spune, fără să împieteze în niciun fel ancheta penală - intervenţia Jandarmeriei a avut dublă acoperire juridică. Intervenţia a început în momentul în care comandantul acţiunii a considerat că este momentul să înceapă, luând în calcul toate circumstanţele din acel moment. (...) Apoi avem acte subsecvente administrative, ordine de ministru care reglementează modalitatea în care se întocmeşte ordinul de intervenţie şi, bineînţeles, prevederile invocate de altfel şi de Parchet, care derivă din Legea 550 de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei. Deci din punct de vedere al intervenţiei, aceasta a avut acoperire pe cele două alineate ale articolului 19", a spus ministrul.

Carmen Dan a fost reaudiată marţi la Comisia pentru apărare din Senat în legătură cu evenimentele din data de 10 august din Piaţa Victoriei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel