Sancțiuni pentru furtul de energie electrică. Acțiune de amploare a poliției

Poliția Română a depistat mai multe infracțiuni și a aplicat sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea furturilor de energie electrică.

"La data de 25 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Secției 4 Poliție Rurală Dragalina, în colaborare cu reprezentanții unei societăți de distribuție a energiei electrice, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor de energie electrică", se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române, primit de DC News.

Dosare penale pentru furt

Au fost depistate două persoane pe raza comunei Dragalina, județul Călărași, care au folosit instalații clandestine în scopul racordării directe la rețeaua de energie electrică.

Pe numele acestora polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii de furt și executarea și folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare a energiei electrice.

Ce sancțiuni au aplicat polițiștii

"Polițiștii au aplicat de 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 25.000 de lei, 2 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și 1 la HG 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor", se mai arată în comunicatul de presă.

De asemenea, a fost ridicată în vederea confiscării și suma de 178 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel