€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Sănătatea mintală a britanicilor, afectată de Brexit? Sondaj atipic
Autor: Andrei Itu

brexit_londra_cetateni_93594900
 

O treime dintre adulţii din Marea Britanie consideră că sănătatea lor mintală a fost afectată de Brexit, potrivit unui sondaj de opinie, relatează joi Press Association.

O treime (33%) dintre britanici cred că Brexitul a avut un efect negativ asupra sănătăţii lor mintale şi a bunăstării lor, în timp ce un sfert (24%) au afirmat că a avut un impact redus, potrivit sondajului realizat de Asociaţia Britanică pentru Consiliere şi Psihoterapie (BACP).

Ce spun statisticile

În rândul persoanelor cu vârste între 16 şi 24 de ani, 28% au fost de acord că Brexitul a avut un impact negativ, comparativ cu 37% dintre cei peste 65 de ani care au aceeaşi opinie. Potrivit sondajului, 43% dintre persoanele care au votat pentru laburişti la alegerile legislative din 2017 şi 47% dintre cei care au votat pentru liberal-democraţi au estimat că Brexitul a avut un efect negativ asupra sănătăţii lor mintale, comparativ cu doar 20% dintre conservatori.

Incertitudinea, impact asupra bunăstării britanicilor

De asemenea, circa 33% dintre cei chestionaţi au afirmat că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a avut un efect negativ asupra bunăstării lor. 'Celor mai mulţi dintre noi nu le place schimbarea din cauza incertitudinii pe care o creează, şi există o mare nesiguranţă în jurul Brexit-ului', a declarat Andrew Kinder, consilier în cadrul BACP.

'Incertitudinea poate fi stresantă pentru oameni şi are un impact asupra bunăstării lor, iar dacă oamenii au probleme de fond, incertitudinea le alimentează şi se adaugă acestora', a mai spus el. În cadrul sondajului realizat în martie de YouGov au fost chestionaţi 5.731 de adulţi din Marea Britanie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close