Salvați Copiii, apel către guvernanți: Toţi copiii trebuie să revină la şcoală, în condiţii egale de siguranţă

Organizaţia Salvaţi Copiii România atrage atenţia că e nevoie de norme metodologice clare, pentru ca toate şcolile să permită reîntoarcerea elevilor, în condiţii de siguranţă şi non-discriminare.

Salvaţi Copiii atrage în acelaşi timp atenţia că 21% dintre şcolile din Romania nu sunt pregătite să îşi primească elevii înapoi la şcoală, peste o treime dintre elevii din România învaţă în şcoli cu spaţii excedentare, iar aproape jumătate dintre elevii români (47%) au avut acces limitat la educaţia online.

”Organizaţia solicită autorităţilor relevante, atât din domeniul educaţiei, cât şi al sănătăţii, să elaboreze un ghid comprehensiv care să ajute şcolile să decidă asupra soluţiilor optime de începere a anului şcolar în funcţie de mai mulţi factori, dincolo de contextul local al incidenţei şi transmiterii COVID 19: spaţiile disponibile şi gradul de aglomeraţie al şcolii, distanţa parcursă şi modul în care elevii şi cadrele didactice ajung la şcoală, condiţiile igienice din unităţile de învăţământ (accesul la apă şi canalizare) etc.

Toţi copiii trebuie să revină la şcoală



"În opinia noastră, în absenţa unui astfel de ghid, deciziile privind modalitatea de începere a cursurilor riscă să fie una greşit fundamentată sau arbitrară şi nu pot sprijini asigurarea unei educaţii de calitate pentru toţi copiii, în funcţie de circumstanţele individuale şi de evoluţia contextului pandemic", consideră Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

Totodată, în baza art. 63 alin. 3 şi 3^11, solicităm Ministerului Educaţiei Naţionale să facă publică situaţia unităţilor de învăţământ în care funcţionează formaţiuni de studiu cu un număr de elevi/preşcolari mai mare decât maximum prevăzut de legea educaţiei naţionale, să comunice soluţiile optime pentru începerea anului şcolar în aceste unităţi de învăţământ, dar şi să supună dezbaterii publice un set de măsuri care să poată contribui la evitarea unor astfel de situaţii în viitor.

Organizaţia Salvaţi Copiii România salută totodată anunţul făcut de preşedintele Klaus Iohannis, ca decizia privind felul în care va arăta participarea şcolară să fie descentralizată şi fiecare autoritate locală să îşi asume, în funcţie de contextul epidemiologic, de comunitate, de nevoile reale ale copiilor şi de măsurile pe siguranţă pe care le implementează, cum vor fi organizate cursurile.

"Punem la dispoziţia Preşedinţiei şi a autorităţilor expertiza Salvaţi Copiii, pentru ca educaţia copiilor să fie prioritatea absolută a agendei. Este senţial e ca toţi copiii să se întoarcă la şcoală, în condiţii de siguranţă şi de acces egal. Anul şcolar nu poate începe doar pentru unii copii. Şcolile trebuie să asigure copiilor condiţii optime, atât de igienă şi distanţare socială, cât şi de acces real la educaţie", a spus Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

Apel public către autorități

Organizaţia Salvaţi Copiii România face apel public către autorităţi - Guvern, Parlament şi autorităţile locale - pentru ca, prin eforturi conjugate, să fie identificate cele mai bune soluţii, ca niciun copil să nu mai fie lăsat în afara şcolii. Educaţia este cu adevărat o urgenţă şi o prioritate naţională atunci când toţi copiii au acces real şi egal la şcoală.

"Este nevoie de asumarea angajamentului de creştere a finanţării educaţiei, singura cale care permite implementarea de măsuri şi planuri de recuperare la nivel naţional în ceea ce priveşte educaţia în contextul COVID-19", a declarat Gabriela Alexandrescu”, se arată într-un comunicat de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel