O turistă s-a certat cu salvamarul care și-a permis să îi scoată copiii din valurile mării.
Unii turiști de pe litoralul românesc continuă să ignore sfaturile salvamarilor, în ciuda numărului mare de persoane care s-au înecat pentru că nu au respectat steagul roșu, care interzice scăldatul în mare.
O turistă ce se afla în stațiunea Eforie Nord a făcut un scandal monstru, după ce salvamarul ”și-a permis” să îi scoată copii nesupravegheați din apă, deși era arborat steagul roșu.
Potrivit salvatorilor, mama se afla la o distanță considerabilă, de 200 de metri, față de cei doi copii, de până în 12 ani, scrie Adevărul.
Femeia s-a arătat foarte deranjantă de gestul salvamarului, care ar fi țipat la copiii aflați în percicol, mai mult, chiar l-a apostrofat pe acesta că și-a permis să îi salveze copii, care în opinia sa ”înoate mai bine decât ai înotat tu în viața ta. Copiii mei sunt înotători de performanță și nu scrie nicăieri...”
Deși salvamarul a încercat să îi explice cum stau lucrurile când este steag roșu, reacția turistei a fost una de om căruia i se cuvine totul, dacă tot și-a plătit vacanța.
”Știu exact unde sunt copiii mei. Nu contează la ce distanță erau. Eu pot să îmi las copiii unde vreau. Tu nu ai dreptul să țipi la nimeni de pe plajă.
Te rog frumos să îți vezi de atribuțiile tale. Copiii mei se pot scaldă cum vor: cu capul în apă, cu picioarele deasupra, se scaldă cum vor.
Noi mai stăm cinci zile aici și e ultima dată când te mai iei de acești copii. Copiii mei înoată mai bine decât ai înotat tu vreodată, în viața asta”, a strigat femeia către salvamar.
Potrivit normelor metodologice din 18 septembrie 2007 privind organizarea serviciilor publice de salvare acvatică - salvamar şi a posturilor de prim ajutor pe plajă, art. 6, ”Persoanele care utilizează plajele, ştrandurile, parcurile acvatice şi porturile de agrement nautic în scopuri de agrement au următoarele obligaţii:
a) să respecte semnalizările panourilor de avertizare şi de informare pentru vizitatori;
b) să nu depăşească în înot limita marcată de geamanduri;
c) să nu între în înot în zonele periculoase marcate şi înconjurate cu balize;
d) să păstreze curăţenia la locul de şedere de pe plaje, ştranduri, parcuri acvatice şi porturile de agrement nautic, precum şi a apei;
e) să nu între în apă atunci când este interzisă îmbăierea;
f) să anunţe postul de prim ajutor în caz de accident sau în cazul pericolului de înec al unei persoane”.
17 persoane au murit înecate de la începutul sezonului estival și până acum. La Vama Veche, un turist este încă dispărut în valuri de o săptămână.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu