Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb a anunțat în exclusivitate la interviurile DCNews Live că salariile acordate angajaților firmelor românești în cadrul proiectelor pe fonduri europene nu vor mai fi limitate.
Limitarea salariilor angajaților angrenați în proiecte pe fonduri europene a dus la o situație atipică în anumite domenii. În sectorul IT de exemplu, limitarea impusă de la Bruxelles pentru salarii aduceau veniturile angajaților sub media salariilor din România pentru respectivul domeniu. Rovana Plumb spune că situația este ca și rezolvată, o discuție în acest sens având loc pe data de 18 iulie.
"Acesta a fost subiectul discutat ieri cu Comisia Europeană și s-a rezolvat. O să vină poziția Comisiei Europene, în așa fel încât să nu existe niciun fel de diminuare, să existe o corelare clară cu realitatea din România. Nu poți să limitezi salariul la minimum în țara noastră, indiferent de sectorul despre care vorbim. Atât timp cât în România a crescut salariul minim pe economie, va crește în continuare, programul nu se aplică doar pentru 2017 când avem salariul minim pe economie de 1450 de lei. Salariu mediu pe economie pe cale de consecință a crescut și ca urmare a motoarelor care au dus la creșterea economică. Aceste aspecte nu au fost fundamentate de guvernarea anterioară și atunci s-a acceptat ceea ce s-a prezentat. Dacă nu se iau în considerare principalii indicatori macro ai statului membru normal că s-a ajuns la o anomalie. Este vorba despre plățile pe care le facem pentru toate tipurile de training. Aceste lucruri s-au rezolvat în urma discuțiilor cu Comisia Europeană și așteptăm poziția lor finală, " a explicat Rovana Plumb.
Vezi răspunsul complet al Rovanei Plumb:
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu