Casa Albă s-a declarat deschisă față de înăsprirea sancțiunilor împotriva Moscovei, într-un context în care republicanii și democrații din Congresul SUA au ajuns la un acord asupra unui proiect de lege vizând adoptarea de noi sancțiuni împotriva Rusiei, Iranului și Coreii de Nord.
Proiectul, care ar limita orice potențial efort al administrației președintelui Donald Trump de a încerca să ridice sancțiunile impuse Moscovei, ar putea fi adoptat marți de Camera Reprezentanților, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
"Susținem legislația în forma actuală și vom continua să colaborăm cu Camera reprezentanților și Senatul pentru a impune aceste sancțiuni severe împotriva Rusiei până la reglementarea deplină a situației din Ucraina, ceea ce cu siguranță încă nu este cazul", a declarat duminică pe postul de televiziune ABC secretara de presă a Casei Albe, Sarah Sanders.
Mulți dintre legislatorii americani speră ca legea să-i trimită lui Trump mesajul de a menține o poziție fermă față de Rusia. În ultimele săptămâni, oficiali din administrația Trump au contestat, în discuții cu congresmeni, unele pasaje din varianta legii care a fost deja adoptată de Senat la 15 iunie, între care prevederea ca șeful statului să obțină aprobarea Congresului înainte de a putea relaxa sancțiunile.
John Thune, unul din liderii republicanilor din Senat, și Ben Cardin, principalul senator democrat din Comisia pentru relații externe, au apreciat duminică pe Fox News că proiectul de lege va obține suficiente voturi pentru a contracara un eventual veto din partea președintelui.
La Bruxelles, Uniunea Europeană a tras un semnal de alarmă în privința demersurilor americane vizând înăsprirea sancțiunilor împotriva Rusiei, făcând apel la Washington să se coordoneze cu partenerii său din G7. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a avertizat că aceste sancțiuni ar putea avea "consecințe nedorite", mai ales în ce privește eforturile Uniunii Europene de a-și diversifica sursele de energie.
Noul director de comunicare al Casei Albe, Anthony Scaramucci, a afirmat că Donald Trump nu s-a decis încă dacă să semneze sau nu legea. "Părerea mea este că va lua în scurt timp o decizie", s-a limitat acesta să spună, întrebat de CNN.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu