Senatorul Sorin Roşca Stănescu a răspuns, vineri seara, la atacurile preşedintelui Traian Băsescu, explicând că actele prin care îl acuză pe şeful statului de spălare de bani sunt luate dintr-un dosar penal, deschis în martie în baza unei plângeri depuse de FACIAS. Liberalul infirmă orice legătură actuală cu afaceristul Sorin Ovidiu Vântu, dar admite că în 2004 i-a vândut firmei acestuia, Comac, acţiunile unui trust de presă.
”Este evident că eu ştiu ce am făcut în 2004. În prima parte a anului 2004 am vândut acţiunile pe care le deţineam la trustul de presă Ziua, într-o acţiune de piaţă perfect legală, unor cumpărători. Comac mi-a achiziţionat acţiunile şi în prima parte a anului era obligată aprobarea BNR. BNR a primit toate documentele şi a confirmat că operaţiunea este perfect legală. De două ori, la solicitare lui Traian Băsescu, această vânzare a fost investigată”, a declarat senatorul, vineri, la emisiunea ”Subiectiv”, moderată de Răzvan Dumitrescu şi difuzată de Antena 3. El a precizat că în prezent nu are nicio legătură cu Vîntu.
Liberalul are îndoieli că documentele prezentate de el sunt false, aşa cum susţine Oficiul pentru Combaterea şi Prevernirea Spălării Banilor (OCPSB) banilor
”Aceste documente ca şi informaţiile sunt parte integrantă dintr-un dosar penal care stă la Parchetul General din luna martie a acestui an. Plângerea penală este făcută de o fundaţie de mare prestigiu, Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor în faţa Abuzurilor Statului (FACIAS)”
Roşca Stănescu a remarcat că, deşi plângerea a fost depusă acum mai bine de opt luni, când el a prezentat documente din dosar s-a reuşit oferirea de explicaţii în doar 24 de ore.
Roşca Stănescu a comentat şi declaraţia preşedintelui său de partid, Crin Antonescu, potrivit căreia senatorul va fi exclus din PNL dacă actele cu care i-a adus acuzaţii lui Băsescu sunt false.
”Dacă prin faptul că eu am scos pe piaţă aceste documente dintr-un dosar penal, care s-au dovedit a fi false, PNL se poate apăra ca imagine excluzându-mă, foarte bine, să mă excludă”, a firmat Sorin Roşca Stănescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu