S-au prăbușit pe Pământ resturi din racheta chineză

foto Google Maps
foto Google Maps

Au fost raportate resturi din racheta chineză, prăbușite la Pământ. 

Oficiali americani şi chinezi au afirmat că resturi ale unei rachete chineze s-au prăbuşit pe Pământ, după o intrare necontrolată în atmosfera planetei.

Săptămâna trecută, China a lansat o rachetă care purta un modul de laborator către o nouă staţie spaţială pe care o construieşte. Această rachetă, goală, cântărind 25 de tone, s-a prăbuşit înapoi pe Pământ, notează Rador. 

Au existat temeri că resturile ar putea cădea în zone populate, după ce Beijingul nu a făcut publică traiectoria estimată a coborârii. Cea mai mare parte a ars în atmosferă, iar restul a ajuns în Marea Sulu, la sud-vest de Filipine.

NASA a solicitat agenţiei chineze să îşi construiască rachetele în aşa fel încât să se dezintegreze în părţi mai mici la revenire, aşa cum fac alte ţări.

”Ar putea cădea asupra Greciei”

Au existat multe îngrijorări cu privire la locul în care s-ar fi putut prăbuși resturile, știind fiind faptul că urmau să cadă pe Pământ în acest weekend, dar traiectoria s-ar fi știut cu doar câteva ore înainte. 

GreekReporter scria că ”resturile de la o rachetă spațială chineză ar putea cădea asupra Greciei în weekendul 30-31 iulie”. Sursa cita avertismentul dat de Agenția pentru Siguranța Aviației a Uniunii Europene (EASA).

O hartă publicată de EASA arăta că insula Creta și nordul Greciei ar putea fi vizate de resturile de rachetă care se îndreaptă spre pământ. Prognoza inițială a fost pentru o fereastră de timp cuprinsă între 9:14, 30 iulie și 18:08, 31 iulie, UTC, mai arată sursa citată. 

”Experții Uniunii Europene în Supravegherea și Urmărirea Spațiului (SST) au estimat că resturile generate de obiectul menționat mai sus vor reintra probabil în atmosfera Pământului într-o manieră necontrolată între 30 și 31 iulie 2022” a explicat buletinul de siguranță. 

Obiectul CZ-5B, derivat din racheta spațială Long March 5B a Chinei, avea o masă estimată cuprinsă între 17 și 22 de tone, ceea ce o face una dintre cele mai mari bucăți de resturi care au reintrat în atmosferă în ultimii ani și, din acest motiv, merită o monitorizare atentă, a subliniat EASA.

”Deoarece aceasta este o reintrare necontrolată, este dificil în acest moment să prezicem exact traiectoria resturilor și unde pe Pământ vor cădea piesele. O predicție mai detaliată ar putea fi disponibilă cu doar câteva ore înainte de impact”, adăuga buletinul.

Cea mai puternică rachetă spațială a Chinei

Racheta Long March 5B a fost lansată duminica trecută pentru a transporta în spaţiu un modul - un laborator ştiinţific - al viitoarei staţii spaţiale chineze, aflată încă în etapa de construcţie pe orbită. Lansarea de duminică a marcat cel de-al treilea zbor realizat de cea mai puternică rachetă spaţială a Chinei, al cărei zbor inaugural a avut loc în 2020.

Aşa cum s-a întâmplat şi în timpul celor două zboruri precedente, întreaga treaptă centrală a rachetei chineze - ce are o lungime de 100 de metri şi o greutate de 22 de tone - a ajuns apoi pe o orbită joasă, iar specialiştii se aşteaptă ca fragmente din ea să se prăbuşească pe Terra după reintrarea în atmosfera Pământului, potrivit experţilor americani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2023 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1