S-au ascuns în două TIR-uri încărcate cu frigidere şi au încercat să treacă graniţa ilegal, în Ungaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei  Nădlac II, judeţul Arad, au depistat 59 de cetăţeni din Bangladesh, India, Pakistan, Afganistan și Eritreea, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două TIR-uri încărcate cu diverse bunuri. Şoferii celor două mijloace de transport, un cetăţean român şi un turc, sunt cercetaţi pentru infracţiunea de trafic de migranți.

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 28 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier, înmatriculat în România.Conform documentelor de însoţire a mărfii, acesta transporta frigidere, pe ruta România-Italia.

În urma verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că remorca avea cablul de prindere al prelatei secţionat şi lipit, sens în care s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit. Astfel, au fost descoperiţi, ascunși în compartimentul pentru marfă, cincizeci și trei de cetățeni străini. Persoanele descoperite  au fost preluate și transportate la sediul sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. În urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că este vorba despre 24 cetăţeni din Bangladesh, 18 cetăţeni din India, 10 cetăţeni din Bangladesh şi unul din Eritreea, cu vârste cuprinse între 19 şi 46 de ani. Cei în cauză intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.

În aceeaşi zi şi la acelaşi punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc în vârstă de 55 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, diverse bunuri pe ruta Turcia-România-Polonia. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, 6 cetăţeni străini. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că persoanele în cauză sunt 6 bărbaţi din Pakistan şi Afganistan.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat și trafic de migranți, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel